rapsakalion

Rapsakalion – Inima Întunecată a Corsarilor

La miazănoaptea mării Htonice, acolo unde marea muge ca un animal înlănţuit şi cerul nu mai face deosebirea între ziuă şi furtună, se află Rapsakalion — portul nelegiuiţilor, azilul celor fără stindard şi patrie. Nimeni nu ştie cu adevărat când a fost întemeiat, dar se spune că, înainte de a purta acest nume, locul era doar o ruină a unei cetăţi vechi a Infra Terrei, părăsită de oameni şi revendicată de valuri.

Aici, în stâncile negre ale Arhipelagului Oaselor, s-au adunat primele echipaje de piraţi rătăcitori, cei izgoniţi din regate, condamnaţi pentru jafuri sau vrăjitorii. În acele vremuri tulburi, fiecare insulă din Arhipelag era o bârlogă de haimanale, un loc al înşelăciunii şi al sângelui. Dar din această anarhie s-a născut o ordine nouă — o ordine piraterească.

Naşterea Portului Blestemat

Rapsakalionul a fost întemeiat de însuşi Rap Sakalion, un om despre care se spune că s-a născut într-o furtună şi a învăţat să fure înainte să înveţe să meargă. Când alţii jefuiau corăbii la întâmplare, Rap Sakalion visa un regat. Cu un har al vorbelor şi o cruzime fără margini, i-a adunat pe cei mai temuţi căpitani ai Arhipelagului şi i-a convins că doar uniţi vor putea subjuga lumea.

Pe ruinele vechii cetăţi portuare — un oraş de pescari care fusese înghiţit de mare — Rap Sakalion a ridicat din nou zidurile, folosind epavele navelor scufundate drept temelie. Fiecare scândură din docuri poartă încă urmele luptelor, iar fiecare lampă care arde în port arde cu ulei furat. El a botezat oraşul Rapsakalion, dându-i numele său, şi s-a autoproclamat Rege al Corsarilor.

De atunci, Rapsakalionul a devenit o republică piraterească — un cuib de taverne, arsenale, bordeluri şi pieţe de sclavi. Fiecare clopot care bătea în port anunţa o nouă pradă adusă de pe mare, fiecare barcă ce sosea aducea poveşti, aur, sânge şi trădare.

Geografia şi Blestemul Arhipelagului de Oase

Arhipelagul Oaselor, de care Rapsakalionul aparţine, este o reţea labirintică de insule, recife şi stânci care îşi schimbă forma odată cu furtunile. Nici o hartă nu a fost vreodată precisă, căci curenţii şi ceaţa fac din aceste ape un loc viu şi viclean.

Se spune că pământul Arhipelagului e bântuit de oasele unei civilizaţii înghiţite de mare – de unde şi numele. Când vântul suflă dinspre nord, se aud gemete din adâncuri, iar marinarii jură că marea scoate aburi de suferinţă.

În inima arhipelagului, Rapsakalionul domină apele de pe o stâncă înaltă, cu un port natural ascuns sub un arc de piatră. Aici, flotele piraţilor se adăpostesc de furtuni şi flăcările urmăririi. Sub oraş se află o reţea de tuneluri – „măruntaiele Rapsakalionului” – folosite pentru a ascunde comorile, prizonierii şi cadavrele.

Epoca Căpitanilor Negri

După moartea lui Rap Sakalion, Rapsakalionul a fost condus de o succesiune de regi-piraţi, fiecare mai nebun şi mai lacom decât cel dinainte. Printre ei s-au numărat:

• Varg cel Fărădelege, stăpânul Insulei cu Ancore, care a ridicat primele fortificaţii de tunuri în jurul portului.
• Lady Saygora, Furia Mării, cea care a adus comerţul sclavilor în Rapsakalion şi a înrobit sate întregi.
• Stormcrow, maestrul navigaţiei prin ceţurile Htonice, care a transformat portul într-un sanctuar al contrabandei magice.
• Şi, în cele din urmă, Beardworld cel Roşu, care a ridicat Rapsakalionul din anarhie şi l-a făcut capitala Imperiului Negru al Corsarilor.

Pe vremea lui Beardworld, Rapsakalionul era un iad viu: docurile fremătau de sânge şi cântece, iar noaptea întreagă ardea în focuri de rom şi vrăjitorii. Se spune că nici o corabie nu pleca pe mare fără să fie binecuvântată de „Preoteasa Dinamică a Vinului Negru”, o figură mistică ce trăia într-un templu de sticlă spartă la marginea portului.

Decăderea şi Ecoul Corsarilor

După căderea lui Beardworld, Rapsakalionul s-a prăbuşit într-o nouă epocă de haos. Fără un rege al piraţilor, oraşul a devenit un câmp de luptă între căpitanii supravieţuitori. Unele docuri au fost înghiţite de mare, iar altele de foc. Totuşi, legenda portului nu s-a stins.

Chiar şi acum, se spune că în nopţile fără lună, lumini roşii se văd arzând în larg – semn că Rapsakalionul trăieşte încă. Noul val de corsari, crescuţi din rămăşiţele vechilor bande, se adună din nou sub stindardul craniului negru.

Unii zic că în beciurile portului încă bate inima lui Rap Sakalion, sigilată într-o damigeană de fier, şi că cel ce o va elibera va ridica iar flota neagră din adâncuri.

Astăzi

Rapsakalionul nu mai este doar un loc pe hartă – este un mit, o ameninţare, un cântec interzis pe buzele marinarilor. Căci acolo unde se strânge ceaţa şi marea miroase a pucioasă, oricine ştie: Rapsakalionul nu a murit. Doar aşteaptă.