bine ai venit in infra terra

Se zice că Infra Terra este o planetă îndepărtată, care se-nvârte degeaba împrejurul unei portocale fierbinți, găzduind un copac uriaș pe care nu 
l-a văzut nimeni, mijlocită de un inel de nori otrăvitori botezat „Inelul Vaporilor Morții” (rebotezat cu drag de consilierii de turism simplu prin: „Inelul”) și având niște munți întunecați și cețoși în partea de jos, din vârfurile cărora, picături gigantice de gheață se prăvălesc în mohorâta beznă universală. Anticii au botezat acel loc „Pustiul”, crezând că e tărâmul morților nedemni, unde lumina nu pătrunde niciodată, în timp ce toți cei care rătăcesc pe acolo – nemaivorbind că stau cu capul în jos – sunt pierduți pe vecie…

Bineînțeles, nimeni nu crede așa ceva, însă au existat niște exploratori și pirați ce-au jurat pe picioarele de lemn, că cel puțin o parte din cele de mai sus sunt cât se poate de adevărate – fapt neverificat...

Acum, să începem: nimeni nu se pune de acord dacă Infra Terra e o planetă, ghiveciul unui arbore enorm sau un inuendo creativ al unei profeții periculoase. Astronomii (în care nu te poți încrede, căci poartă robe de la mâna a doua și miros a mucegai) susțin că nu poate exista pentru că „încalcă toate legile cunoscute ale stabilității orbitale”. Aici ei intră într-o luptă pe viață și pe pumni în gură cu filozofii, niște țicniți absoluți, insistând că Infra Terra există, datorită faptului că „atunci când te împiedici și cazi, te doare posteriorul”, asta dovedind existeța unui sol tare, deci, al unei planete. 

 „Planeta” însăși – folosind această convenție lexicală de dragul poveștii – arată ca un pepene zburător ce-a fost scăpat, dat de-a dura, înghețat, dezghețat, spart și cusut la loc de-o veveriță divină fiind uitat mai apoi undeva la marginea realității. Un fapt cu care atât astronomii cât și filozofii se pun de acord, este că putem numi „realitate” tot ceea ce poate fi văzut cu ochiul liber, lucrurile invizibile fiind denumite trivial „halucinații” și, prin deducție simplu logică, fiind inexistente.

Pe măsură ce ne apropiem de planetă, zărim un arbore uriaș țâșnindu-i din creștet – dacă putem numi „creștet” calviția a unei sfere aproape perfecte – Throlianul, cunoscut și ca „Măgăoaia aia de Sus”, ale cărui ramuri ar adăposti palatele Zeilor. Da! Palate din acelea cu turnuri, clopote, cofetării, pisici, câini, șosete desperecheate și-o grămadă de Zei semi-eterni, ducând o viață obișnuită cu joburi de la 9 la 17. Dar despre asta vorbim mai târziu…

Te-ai putea întreba cum ajungi acolo? Ei bine, cei mai mulți nu ajung. Unii au încercat, câțiva au dispărut ca măgaru-n ceață iar restul s-au lasat distrași de covoare zburătoare, turbulențe temporale, stihii sau vreun gnom ce i-a păcălit să-l ajute să-și organizeze sertarul cu ciurucuri.

Dar pentru cei deosebit de îndrăzneți sau pur și simplu iresponsabili – ceea ce adesea e totuna – există Calea: un curent răsucit de vânt, nori și logică haotică, care poartă aero-corăbiile, vrăjitoarele și dragonii (întotdeauna roșii și de obicei sarcastici) spre marginea posibilității, aruncându-i, cu o politețe brutală, peste stâncile înghețate ale Pustiirii, acolo unde totul este cu susul în jos.

Se mai spune, că până la cealaltă planetă din apropiere numită Orion – cenușie, aridă și nesemnificativă, dispunând doar de un munte țuguiat – ar exista un pod de sfoară, pe care ar veni tot soiul de creaturi dubioase. Însă și acest aspect este discutabil, având în vedere că nimeni nu a văzut capătul podului. 

Iar dacă la toate cele enumerate mai sus, adăugăm Clepsidrele prin care curge Timpmagicul însuși - o materie sprințară ce are o gândire proprie și care face ca toate lucrurile să fie... cel puțin instabile, nenumărate specii și creaturi fantastice, un Turn roșu care apare și dispare după voința marelui Arheton ce îți visează eternitatea înăuntru, magicieni buclucași dar și demoni fără stăpân, orașe enorme și cătunuri bântuite, benzi de briganzi, tărâmuri de dincolo de Oglindă, troglodiți și miralini, uriași orbi și regi fără regate, emporiumuri și taverne cu nume misterioase, atunci suntem abia la începutul descrierii Infra Terrei...