troglodiții

Troglodiții sunt ființele tăcute și supuse care locuiesc în Țărâmurile Oglindite — acele tărâmuri de dincolo de oglinzi, țesute de mintea și vrerea magilor. Ei nu sunt oameni în adevăratul sens al cuvântului, ci umbre vii, chemate la existență pentru a popula aceste lumi paralele. În aparență, par oameni simpli: țărani trudind pământul, negustori cu fețe obosite, femei care frământă pâinea sau privesc în tăcere peste apele fără adâncime ale visului. Dar în spatele privirii lor se află doar un gol — o ascultare deplină. De cele mai multe ori vorbesc aceleați subiete în fiecare zi, având un registru foarte sărac de subiecte. 

Ei nu cunosc dorința, nici pasiunea, nici visul, căci toate aceste lucruri le sunt dictate de la distanță, prin legături nevăzute, telepatice. Troglodiții trăiesc prin mintea celor care i-au zămislit — magicienii ce au ridicat lumile oglindite din țesătura mãghiei. Prin unde de gând, prin fire subtile de telepatie, magii le comandă faptele: când să lucreze, când să se roage, când să moară. Ei sunt suflete împrumutate, instrumente de echilibru și decor, menite să dea iluziei o formă de viață.

Uneori, atunci când un mag este distras sau bolnaz, troglodiții devin foarte lenți sau rămân nemișcați, în gesturile lor ca niște statui. Când un mag moare, întreaga lume care depindea de el se destramă, iar troglodiții se risipesc în cenușa oglinzii, pierind fără zgomot, fără urmă, ca o amintire care nu a fost niciodată a nimănui.

Spre deosebire de Miralini — troglodiții nu au conștință de sine. Ei nu se întreabă cine sunt, nu-și simt sufletul, nu știu ce înseamnă libertatea. 

Iar acolo unde funcționează mãghia întunecată, din troglodiți se pot naște feralii — ființe brutale, rătăcitoare, căutând instinctiv o nouă gazdă pe care să o paraziteze.

Troglodiții nu sunt răi, dar nici buni. Ei sunt ceea ce rămâne atunci când sufletul este înlocuit cu voința altcuiva — un popor mut al tăcerii, locuitori ai unui vis care nu le aparține, umbre care trăiesc pentru a da iluziei iluzia vieții.

​