Tărâmurile Oglindite sunt regatele magiei și ale visului — vaste întinderi create de magicienii trecutului, maeștri ai Fluxului și ai gândirii ascunse. Ele nu sunt simple reflexii ale Mãghionului, deși la prima vedere par să oglindească fidel realitatea; în esență, sunt lumi de sine stătătoare, pline de posibilități, mister și primejdii. În aceste tărâmuri, cerul, pământul, apa și aerul se supun altor legi, iar culorile și umbrele curg una în cealaltă ca o respirație vie a Fluxului, amintind neîncetat că realitatea este maleabilă și visul are propria sa materie.

Oglinzile magice care le leagă de Mãghion pot fi întâlnite oriunde: în biblioteci uitate, în săli prăfuite de castel, hambare părăsite, temple ruinate sau chiar în inima pădurilor. La prima vedere, ele par simple suprafețe reflectorizante — uriașe, reci și tăcute — dar cei sensibili la Flux simt vibrația lor ascunsă, o pulsație subtilă, ca o bătaie de inimă venind din adâncul sticlei. Unele sunt protejate de sigilii și paznici magici, altele apar din senin în locuri în care nu ar trebui să existe: între copacii unui luminiș, în mijlocul unei mlaștini, pe luciul unei ape, ori în aerul dens al unei peșteri.

Intrarea în Tărâmurile Oglindite este un proces tainic, cunoscut doar magilor, visătorilor și pelerinilor inițiați. Se spune că există trei căi principale de pătrundere:

1. Pătrunderea fizică prin oglinzile materiale

Aceasta este metoda clasică și cea mai periculoasă. Oglinda trebuie „trezită” — activată prin magie, folosind o combinație de sigilii, incantații și gesturi precise care armonizează Fluxul personal al magului cu vibrația oglinzii. Odată trezită, suprafața oglinzii se lichefiază, devenind o poartă translucidă. Trecerea nu este un simplu pas, ci o alunecare între două lumi. Cel care pășește trebuie să-și controleze mintea și trupul, căci orice ezitare poate duce la „ruperea reflexiei” — o stare în care sufletul rămâne prins între lumi, suspendat ca o umbră între două oglinzi. Pătrunderea se face întotdeauna în prezența propriului Miralin, fără de care, trecere nu este posibilă. 

2. Traversarea în Refugium Mentis

Calea mentală este rezervată magilor cu o profundă înțelegere a Fluxului. În Refugium Mentis — spațiul interior al conștiinței magice — ei se pot conecta direct la structura vibrațională a oglinzilor, „alunecând” fără mișcare fizică. Este o experiență similară proiecției astrale, dar infinit mai precisă și periculoasă. În această stare, corpul rămâne inert, iar mintea devine o entitate lucidă, călătoare între reflexii. Cei care stăpânesc această artă pot naviga între oglinzi, pot deschide porți acolo unde nu există și pot interacționa cu ființele din tărâmurile oglindite fără a-și părăsi complet trupul. Dar un singur gând rătăcit sau o clipă de neîncredere poate desface legătura și condamna sufletul rătăcitor să rămână captiv pentru totdeauna în spatele oglinzii.

3. Pătrunderea prin vis

Calea visului este cea mai subtilă. Doar magicienii puternici sau visătorii autentici pot accesa oglinzile în timpul somnului, conectându-se la Flux prin țesătura visului. În vis, ei trebuie mai întâi să găsească o oglindă, de obicei ascunsă sub o formă simbolică: o apă liniștită, o suprafață de argint, o ușă lucioasă, un ochi uriaș sau chiar o fereastră într-un perete. Apoi, trebuie să împlinească Ritualul Trecerii — o succesiune de gesturi mentale și cuvinte care pregătesc trecerea.

Ritualul se spune că începe prin rostirea adevăratului nume: visătorul trebuie să se privească în oglinda onirică și să-și rostească adevăratul nume, cel pe care nu-l știe în stare de veghe - numele său magic. Dacă oglinda îl acceptă, suprafața se va deschide ca o poartă de lumină lichidă. Pasul următor este traversarea. Dacă inima visătorului este tulburată, oglinda îl va respinge și îl va arunca în coșmar; dacă însă Fluxul său este curat și armonizat, va fi absorbit fără durere, trezindu-se în Tărâmul Oglindit pe care mintea sa îl previzionează.

Este cunoscut faptul că oglinzile pot comunica între ele, formând o rețea de porți care transcende timpul și spațiul. Prin ele, vrăjitorii pot călători între tărâmuri, pot vorbi cu spirite sau pot aduce obiecte și ființe dintr-o lume în alta. Unele oglinzi sunt „legate” de alte tărâmuri oglindite, altele conduc în locuri secrete din Mãghion — biblioteci invizibile, temple interioare sau fortărețe ale Fluxului.

Însă nu toate oglinzile duc spre frumusețe și cunoaștere. În unele, reflexia este coruptă, iar tărâmurile de dincolo sunt scufundate în întuneric - Oglinzile negre - locuri unde magia neagră a devorat ordinea și a născut monștri numiți ferali. 

Majoritatea Tărâmurilor Oglindite sunt seifuri ale viselor și intențiilor magicienilor ce le-au creat. Fiecare distorsiune poartă un fragment din mintea creatorului, iar cei ce pătrund acolo nu fac decât să pășească într-o lume încă vie, hrănită de gânduri, frici și dorințe.

Dar aceste lumi nu sunt pentru cei nepregătiți. Un non-magician care se aventurează acolo riscă să piardă contactul cu realitatea, să fie prins în curenții Fluxului sau chiar să se dizolve în propria reflexie.

Tărâmurile Oglindite sunt, în cele din urmă, o invitație către profunzimea lumii interioare — o chemare a visului și a magiei primordiale a Mãghionului. Dar numai cei ce știu să calce cu grijă între reflexie și real, între vis și trezie, pot spera să se întoarcă întregi.

Câteva tărâmuri oglindite

Riddle, Ir, Mithrain, Gibelion, Archaic, Zebilion, Atlasia, Izaleea, Morgborg, Arkanlore - Vor urma descrieri.​​
Fiecare dintre acestea conține întregi civilizații și sunt compuse după legi și reguli non lineare, a căror percepție și înțelegere este aproape imposibilă. Ele sunt cel mai bine înțelese ca dimensiuni paralele, create de imaginația și visele creatorilor lor. Hărțile acestor tărâmuri nu sunt fizice ci, de cele mai multe ori, intuitive și memorate, fiind incongruente și lacunare. 

Citeste și despre Fantasmagorism.