sangrimorii

În adâncurile pădurilor de cenușă ale Darksilvaniei, acolo unde Arborele de Sânge Varkan își întinde rădăcinile ca niște vene vii, se nasc Sangrimorii - ființe pe jumătate devorate, pe jumătate respinse, ospețe întrerupte ale arborelui însuși.

Se spune că atunci când Arborele de Sânge mănâncă oameni sau animale, uneori se satură, alteori doar se plictisește. Atunci scuipă înapoi ceea ce a început să digere. Trupurile acestea - topite, refăcute, abia vii - devin Sangrimori. De cele mai multe ori, arborele le înghite capul și gâtul înainte de a le lepăda, iar când le scuipă, acolo unde fusese chipul, rămâne doar o gură enormă, căscată, un hău care urlă neîncetat.

Unii Sangrimori au trupuri umane fără chip; alții poartă torsuri de fiare, păsări, ori amestecuri bolnave între regnuri. N-au conștiință, n-au memorie, doar o foame fără sfârșit și o legătură viscerală cu rădăcinile Arborelui. Nu vorbesc, nu gândesc - doar simt mirosul sângelui și chemarea varkanilor, cărora le servesc orbește.

Scopul lor unic este hrănirea Arborelui și a stăpânilor Varkani. Când se arată, Darksilvania se cutremură de țipetele lor, un amestec de durere și dorință de carne. Rareori, Varkanii le aruncă resturi sângerânde ca răsplată, dar de cele mai multe ori îi lasă să urle de foame, până la nebunie.

Se spune că unii Sangrimori, înfometați dincolo de orice vrajă, și-au devorat chiar stăpânul Varkan, smulgându-l din transă și sfâșiindu-l în bucăți, deși jurăturile lor telepatice ar fi trebuit să-i oprească.

Trăiesc în jurul Văgăunii Templului Arborelui de Sânge, printre gropi și grote pline de aburi și spini. Noaptea ies la vânătoare, hăituind satele de la margine și ucigând pelerinii care se rătăcesc prin pădurea roșie. Nici focul, nici oțelul nu-i doboară cu ușurință - doar magia veche sau arderea completă le poate pune capăt.

Cei care i-au văzut spun că Sangrimorii nu merg, ci se târăsc în spasme, ca niște trupuri cărora le-a fost furată moartea. Iar când urlă, pădurea întreagă pare să respire prin gura lor.


Caută și Ferali.