evurile

Primul Ev

Marele Continent

Primul Ev al Infra Terrei este învăluit în misticism și legende, o eră a începuturilor pierdute în speculații. Cele mai vechi povești vorbesc despre mari primate și șopârle care străbăteau un singur giga-continent numit Enuan, creat de primii zei, posesoare ale unei inteligențe remarcabile, dar fără să construiască imperii. Pe acest pământ, zeii au plămădit giganții, însărcinați să apere Arborele Throlian, plantat ca simbol al vieții și al echilibrului cosmic. Astfel a luat naștere prima civilizație, durând 10.000 de ani, culminând cu orașul giganților, Talath Tekin. În această perioadă lungă, uriașii și-au construit imperii, au avut războaie și au decimat marile șopârle iar pe primate le-au făcut sclave. 

Mai târziu, din iubirea zeilor cu giganții s-a născut rasa oamenilor, mai mici dar ingenioși, care, alături de uriași, au trăit în armonie, ridicând piramide, monumente megalitice, și ORurile sacre, Sarga și Mabgag Girpil, depozite ale înțelepciunii divine, marcând zorii civilizației.

Primul dintre acestea, Mabgag Ghirpil, a fost ridicat între dunele Marelui Imperiu de Nisip de preoții luminii devotați lui Shumashu, zeul cerului, al soarelui și al evoluției umane. Aceștia, fondatorii marilor civilizații, au învățat oamenii să construiască și să progreseze prin rațiune. Timp de 700 de roți, mii de oameni, adepți ai lui Shamashu au cărat pietre de la depărtări foarte mari, pentru a-i construi zeului o casă nemuritoare, chair acolo unde puterea sa era cea mai mare: deșertul. 

Cel de-al doilea, Sarga, a fost ridicat de preoții zeului întunericului, Nergul - cunoscut și ca Acaparatorul, o entitate primordială mai veche decât eonii, născută din întunericul golului, care a modelat universul înaintea luminii. Anticii îl descriau: „Căutam și iată, un vânt furtunos venea dinspre nord - un nor imens și foc fulgerător, înconjurat de o strălucire; și în centrul său, un luciu ca de chihlimbar.” Magicienii arhaici l-au invocat prin magie neagră, fondând un cult. Timp de peste o mie de roți, preoți, necromanți și oracoli numiți Cei Antici - faraoni și exarhi ai întunericului - au ridicat temple, aducând sacrificii marelui zeu. 
Cu mamuți hrăniți cu întuneric, și uriași corupți, au construit Sarga, un oraș-templu gigantic, dedicat lui Nergul. 
Râvnind supremația, Nergul a plăsmuit un plan la fel de întunecat ca și el și  anume de a vrăji mințile celor cinci fii ai lui Shamashu, șoptindu-le că tatăl lor îi disprețuiește pentru strălucirea lor și le dorește moartea. Preoții săi din Sarga au invocat Solarienii, care au coborât pentru a distruge planeta, cel mai prețios dar al lui Shamashu în afară de ei.

Însă ce nu a prevăzut Nergul a fost manifestarea Solarienilor. Întâlnindu-se pe pământ, aceștia s-au luat la trântă, mânați de furia lor oarbă, iscând cutremure și valuri enorme. Astfel, Sarga s-a scufundat în marele ocean planetar, valurile înghițindu-i pe adepți și templul. Nergul s-a retras în adâncuri, corupând viețuitoarele mării și transformând exploratori în pirați ai întunericului, care au reclădit cultul în orașe precum Rapsakalion.

Nir Erdul, construit mult după Sarga și Mabgag Girpil, a fost un alt centru al civilizației timpurii. În jurul ORurilor s-au dezvoltat așezări, iar preoții și cultiștii au răspândit cunoștințe - alchimice, magice, războinice sau astrologice—în școli și centre aflate în competiție sau conflict. Unele ORuri, numite schismatice, căutau echilibrul între lumină și întuneric, deși tradiționaliștii le respingeau.

Căderea Solarienilor

Căderea Solarienilor a spulberat armonia Primului Ev. Marile focuri, inundațiile, și scufundarea orașului-templu Sarga au devastat civilizațiile, iar un cutremur catastrofal a fracturat giga-continentul Enuan în insule care au plutit pe fosta Mare Întindere Albastră, redenumită Oceanul de Arcopal. Încercând să le facă față Solarienilor turbați de furie, giganții și oamenii au fost aproape exterminați. Acceptând că nu le poate față propriilor fii, Shamashu a cerut ajutor zeilor Throlieni: Vëlsei, Marea Țesătoare să țeasă o tapiserie transparentă cu care să protejeze cetățile oamenilor, zeului furtunii, Strion, să trimită vijelii menite să îi stingă pe Solarieni - efectul fiind însă opus,  iar pe Jörmóða bunica pământului, să ridice munți pentru supraviețuitori, în așa fel încât aceștia să se ascundă în grote și peșteri. 

Sarga a fost înghițit de ape, iar Mabgag Girpil a fost acoperit de nisip, marcând începutul Întunericului de 1000 de ierni. Locul impactului Solarienilor, numit Pustiirea, a devenit un tărâm arid, considerat lipsit de viață. Rămas fără adepți și fără Or, puterea lui Shamashu a dispărut, acesta fiind uitat aproape de cei care au mai rămas în viață după dezastru. În adâncurile peșterilor, acolo unde nu era lumină, oamenii au părăsit zeii, chinuindu-se să supraviețuiască frigului ce a întunecat cerul și a înghețat pământul.

Al Doilea Ev

Întunericul de 1000 de Ierni

După căderea Solarienilor, o iarnă întunecată de 1000 de roți a cufundat Infra Terra într-o beznă apăsătoare. Inelul de Abur, născut din coliziunea aburilor fierbinți ridicați din munții subterani cu curenții reci ai emisferei nordice la ecuator - botezat „burta planetei” sau „inelul” -a devenit un văl misterios. Acest inel, inițial un fenomen natural, s-a transformat treptat într-un refugiu pentru vrăjitoare, raufăcători, pirați și creaturi stranii, care l-au folosit ca rută de zbor și ascunziș.

Iarna întunecată a adus cu sine evenimente stranii, fiecare marcând o rană adâncă în țesătura lumii. În primul rând, aproape întreaga planetă a rămas fără timp. În zona unde Solarienii au căzut, radiațiile imense au absorbit temporalitatea, creând pustietăți temporale - zone statice unde nimic nu se mai mișca sau trăia, timpul fiind complet abolit. 

Era Metamorfozelor

A doua consecință a iradiatiilor a fost transformarea fizică a supraviețuitorilor. Cei care nu au murit au suferit mutații groaznice, devenind amestecuri între oameni și bestii, dând naștere noilor specii: Ursarienii, Lycanii, Wargolinii - reminiscențe ale reptilelor din Primul Ev fuzionate cu umanitatea - și alte creaturi hibride. A treia urmare a fost distrugerea polului sud, transformat într-un wasteland bizar, cu reliefuri acide, bolboroseli de magmă și piscuri de gheață, un tărâm ostil oricărei forme de viață. A patra consecință a fost formarea Inelului de Abur ucigător, rezultat al ciocnirii fronturilor reci din nord cu cele fierbinți din sud, care s-a stabilizat la ecuator. Acest inel a devenit o cale periculoasă, populată de vrăjitoare, pirați și monștri ciudați. A cincea și cea mai dureroasă lovitură a fost decăderea umanității. Uitând de zei și de culturile antice, oamenii au luptat cu disperare să supraviețuiască sub norii de cenușă degajați de căderea Solarienilor și sub aburii iradiați ai luptei lor. Retrași în enclave, peșteri sau iurte construite din oase de urși și mamuți, trăind din vânătoare și pescuit, oamenii au fost nevoiți să se adapteze condițiilor. Frigul pătrunzător, întunericul perpetuu și lipsa hranei au decimat populația, reducând-o la mici grupuri izolate unele de altele, focul fiind singura lor ancoră de siguranță. În această disperare, mulți au alunecat în canibalism, mâncați de foame și de umbrele minții.

​

Era Întâlnirii sau Era Strămoșilor

Chemați de șamani și preoții supraviețuitori ai Mabgag Girpil, care păstrau cunoașterea sacră a OR-ului, Arhonții din Arhipelagul Vaplan—cel mai apropiat plan celest de Infra Terra - au coborât printre supraviețuitori, oferindu-le sprijin într-o lume frântă. Aceștia au sosit prin warpurile interdimensionale, activate în ciuda pericolelor din zonele de întrerupere a bulelor moarte de timp, porți care străpungeau pustietățile temporale create de căderea Solarienilor. Cu o înțelepciune străveche, Arhonții au ajutat oamenii să descifreze misterele trecutului și să reclădească fragmentele civilizației. Ei au adus Clepsidrele, dispozitive mistice capabile să restaureze noțiunea de timp, însă doar în anumite porțiuni numite Cărările - căi sacre unde timpul redevenea funcțional, permițând oamenilor să se deplaseze, să vâneze și să-și organizeze viața. Pe lângă aceste daruri, Arhonții au introdus animale noi, precum caii agili și robuste animale de tracțiune, care au ușurat munca și deplasarea, revitalizând comunitățile decimate. Împreună cu supraviețuitorii, au început reconstrucția unor orașe, ridicând din nou ziduri și temple pe ruinele uitate. După ce civilizația și-a reluat cursul treptat, iar cerul s-a limpezit după veacuri de întuneric, Arhonții s-au retras în Arhipelagul Vaplan, lăsând în urmă un legământ tăcut de tutelă asupra Infra Terrei. Deși nu se mai implicau direct, prezența lor era simțită ca o vigilență discretă, gata să intervină doar dacă echilibrul cosmic ar fi fost din nou amenințat.

Al Treilea Ev

Prezentul Infra Terrei

Civilizația a renăscut încă o dată, ridicându-se din cenușa Întunericului de 1000 de ierni cu o determinare reînnoită. Nir Erdul, deși ruinat de vremuri, rămâne un simbol venerat, un far al trecutului glorios al Primului Ev, ale cărui pietre încă șoptesc povești despre giganți și zei. În jurul său, centrele ORurilor mai mici - specializate în alchimie, magie, arta războiului sau astrologie - au devenit focare de putere și influență, fiecare luptând pentru supremația asupra ORului prezent, un artefact misterios ce se zvonește că deține cheia către puterea Solariană pierdută. Aceste centre, răspândite pe cele șapte continente formate din insulele desprinse din Enuan, sunt conduse de maeștri și preoți care își dispută moștenirea străveche, creând o rețea complexă de alianțe și rivalități.

Conflictul dintre influențele lui Shamashu, zeul luminii și al rațiunii, și Nergul, Acaparatorul întunericului primordial, continuă să definească destinul Infra Terrei. Adeptii lui Shamashu, susținători ai progresului și armoniei, se ciocnesc cu culturile lui Nergul, care proslăvesc haosul și corupția, fiecare încercând să impună propria viziune asupra viitorului. În mijlocul acestui război ideologic, ORurile schismatice - grupări care îmbină învățăturile ambelor forțe - străduiesc să mențină un echilibru fragil, promovând o sinteză a cunoașterii lumii, deși sunt privite cu suspiciune de adepții tradiționaliști ai ambelor tabere.

Pustiirea, tărâmul arid unde Solarienii au căzut, rămâne un loc interzis, învăluit în mister și teamă. Legendele abundă despre relicve solariene ascunse în adâncurile sale - artefacte capabile să restaureze puterea pierdută sau să dezlănțuie un nou dezastru. Expedițiile rare care au îndrăznit să pătrundă în această zonă au dispărut fără urmă, alimentând povești despre gardieni spectrali și radiații letale. Unii cred că Pustiirea ascunde un warpur secret către Arhipelagul Vaplan, în timp ce alții susțin că acolo zace inima întunecată a lui Nergul, așteptând să fie trezită. În prezent, explorarea sa este interzisă, dar tentația comorilor ascunse atrage aventurieri și schismatici dornici să descifreze enigmele trecutului.

Pe măsură ce civilizația prosperă, noi orașe se ridică, iar Cărările restaurate de Clepsidrele Arhonților facilitează comerțul și migrația. Totuși, tensiunile cresc: pirații Inelului de Abur jefuiesc caravanele, iar mutanții - Ursarienii, Lycanii, Wargolinii - își revendică teritorii, uneori alăturându-se uneia dintre facțiuni. În acest peisaj tumultuos, echilibrul dintre lumină și întuneric rămâne fragil, iar viitorul Infra Terrei atârnă de deciziile celor care dețin ORul prezent.