continentele

Cronică a Lumii Cunoscute după Cel de-al Treilea Ev

După ce cataclismul căderii Solarienilor al Primului Ev a sfărâmat vechile continentele Enuanului, lumea a renăscut într-o formă nouă și împărțită: șase tărâmuri principale și o sumă de insule risipite, legate între ele doar de Marele Ocean Unic. Ceea ce cândva fusese un singur pământ s-a frânt în bucăți îndepărtate, iar fiecare a crescut în tăcerea propriului destin.

Taran – Ţinutul Ceţurilor de Nord

Miazănoapte

Taranul este o țară de stânci, ghețuri și vânturi fără sfârșit. Munții săi colțuroși se ridică asemenea unor dinți de fier, iar văile lor sunt învăluite într-o ceață albăstrie care nu se risipește niciodată. În sate împrăștiate printre trecători și lacuri înghețate, trăiesc neamuri barbare — oameni puternici, păzitori ai străvechilor totemuri și ai limbilor vechi, de mult uitate în Sud.

Despre tarani se spune că nu se tem de moarte, ci doar de uitare. Ei poartă piei de lup și își decorează armele cu oasele celor căzuți, cinstindu-și morții în cântări aspre, purtate de vântul dinspre Marele Berg. Cronicarii din Wester îi numesc „Fiii Ceței”, căci atunci când coboră din nord, lumea întreagă pare acoperită de aburul respirației lor.

Solas – Regatul Insular din Oceanul de Arcopal

Miazăzi

Departe în sud, scăldat în lumina unui soare care nu apune niciodată complet, se află Solas – un continent insular născut din spuma și coralul Oceanului de Arcopal. Aici trăiesc avienii, ființe cu aripi și glasuri ca de clopot, alături de oameni, în cetăți ridicate pe piloni de sticlă și piatră albastră.

Pe Solas, zborul e sacru. Avienii slujesc Zeul Vânturilor, iar marinarii umani se închină Spiritelor Curentului Cald. Deasupra țărmurilor, în nopțile limpezi, se văd lumini verzi plutind pe cer – spun legendele că sunt spiritele celor care s-au prăbușit în ocean, zburând din nou în vis.

Oceanul de Arcopal, care înconjoară Solasul, este atât de vast încât se spune că timpul însuși se schimbă când navighezi prin el. Căpitanii care l-au traversat și s-au întors jură că au pierdut ani, ori că au îmbătrânit doar o clipă.

Strion – Pădurile Răsăritului

Răsărit

Strionul este un tărâm acoperit de păduri fără sfârșit, unde copacii cresc cât turnurile și pământul însuși respiră sub rădăcini. Nimeni nu știe cu adevărat ce popoare trăiesc în adâncul lor – doar că se mișcă umbre, că se aud cântece stranii și că din când în când câte un rătăcit iese din pădure cu mintea frântă.

Se vorbește despre Strionienii Verzi, ființe jumătate om, jumătate copac, care păzesc izvoarele sacre. Alți cronicari pomenesc de Văzătorii din Frunze, care pot citi trecutul și viitorul în nervurile frunzelor căzute. Strionul nu are rege și nu are granițe — doar mister.

Wester – Inima Lumii Omenești

Centru

Westerul este câmpia largă a civilizației, un tărâm roditor și plin de viață, străbătut de mări interioare și râuri argintii. Aici s-au ridicat marile orașe ale Celui de-al Treilea Ev — locuri de învățătură, negoț și artă. De la farurile din Valon până la zidurile de aur ale Sostrosului, Westerul este centrul omenirii, locul unde negustorul și înțeleptul, regele și vrăjitorul, beau din același pocal.

Drumurile sale de piatră leagă toate civilizațiile: din Taran coboară fierul și blănurile, din Strion vin mirodeniile și lemnul sacru, iar din Solas – perlele și sticla de Arcopal.

Westerul este și locul unde timpul pare a fi cel mai „adevărat”: aici s-au fixat Clepsidrisele, aici se măsoară Dunele, și tot de aici se răspândesc știrile către restul lumii.

Lavon – Ținutul Coastei și al Piraților

Apusul Miazăzi

De-a lungul coastelor stâncoase ale apusului se întinde Lavonul – un pământ aspru, spălat de furtuni și aprins de apusuri roșii. Aici s-au născut marinarii și pirații, exploratorii și mercenarii, visătorii și bețivii mării.

Porturile Lavonului miros a sare și sânge, iar tavernele sale sunt pline de hărți desenate pe piei și de cântece despre monștri de adânc. Mulți dintre cei care au pornit din Lavon n-au mai fost văzuți niciodată, dar numele lor rămân scrise pe catarge și tatuate pe brațele celor vii.

Lavonul a fost mereu un hotar: între lege și haos, între descoperire și pierzanie.

Vernal – Ținuturile Verzi

Apusul Miazăzi

Lângă Lavon, Vernalul se întinde ca o respirație de pace. Câmpii mlădioase, sate împăcate și râuri limpezi fac din el un loc rar în această lume frământată. Aici oamenii trăiesc după vechile rosturi ale pământului, iar poveștile se spun seara, în jurul focului, nu în săli de piatră.

Cronicarii spun că Vernalul este locul unde lumea visează. Nimic nu pare să-l tulbure – deși umbrele Lavonului se lungesc tot mai mult către granițele sale.

Exar – Insula depărtată

Departe, în mijlocul oceanului, Exarul stă ca o umbră pierdută printre valuri. Nici o corabie nu-i poate atinge țărmul fără să se rătăcească, căci apele din jur par vii, schimbătoare, ca o ființă care nu dorește vizitatori.

Se spune că pe Exar trăiesc ultimii urmași ai Enuanului, sau poate doar ecourile lor. Furtunile se nasc dinspre insulă, iar busolele se învârt fără oprire când te apropii. Nimeni nu a văzut inima Exarului și s-a întors să povestească.

Berg și Glacian – Ţinuturile Înghețate

În miazănoapte, deasupra Taranului, se întind insulele Berg și Glacian – fragmente desprinse din vechiul Enuan, scăldate în gheață și tăcere. Doar creaturi nefirești și ființe înveșmântate în blană de foc mai pot trăi acolo.

În nopțile fără lună, cerul de deasupra Bergului dansează în lumini verzi, iar bătrânii spun că sunt sufletele celor înghețați sub ghețuri, visând încă la primăvară.

Atolul nefericiților

În mijlocul oceanului de Arcopal se află atolul nefericiților, un loc al singurătății și terorii forței naturii în care sunt deportați toți dușmanii imperiilor, regii și oamenii politici considerați un pericol pentru diversele regate sau imperii. 

Marele Ocean Unic

Toate aceste tărâmuri sunt despărțite de Marele Ocean Unic, o întindere care nu mai are margini. În miazăzi, el este numit Oceanul de Arcopal, pentru reflexele sale irizate ca de sticlă. În miazănoapte, oceanul de cristal; în centru, o cale vie și nesigură.

Oceanul nu doar separă continentele – el le păzește. Căci în adâncurile sale se ascund bestii uriașe, spirite ale apelor și relicve ale Primului Ev. Acolo, lumea veche doarme încă, visând la ziua când se va ridica din nou.