călătoria 
hierofantului patmir 
în nir erdul

Roata 1497 PS, Octa Ieșirii
​Refugium Mentis, Orysium
Patmir, Hierofant al Arcanului Indigo

Intrarea I: Prima Viziune a Nisipurilor Ascunse

Sub îndrumarea Venerabilului Arcan Vameris din Orysium, am intrat în transă în Refugium Mentis al lojei, pregătit să explorez tărâmurile fantasmagorice necartografate. Mi-am găsit greu ceoncentrare. Faptele din viața mea emoțională mi-au dat multe bătăi de cap. După ce am atins cu greu starea de gol mental, am întrevăzut poarta și am făcut saltul. Poarta mi-a dezvăluit un deșert vast, cu dune aurii unduind sub un cer portocaliu pal, brăzdat de nori subțiri ce păreau să danseze lent. Un fior de anticipare m-a străbătut – intuiția mi-a sugerat că acest loc ascunde un secret străvechi. Am numit provizoriu tărâmul „Deșertul uitării”, așteptând un nume mai potrivit. Nisipul era fierbinte sub tălpi, un amestec fin cu grăunțe aspre care scrâșneau, iar lumina, deși blândă, avea o intensitate pătrunzătoare.

Intrarea II: Descoperirea Orașului Ruina

După ce am mers vreme îndelungată nevăzând nimic înafara dunelor cafenii, am zărit în depărtare niște forme care nu păreau create de natură. M-am apropiat încet și mi-a luat ceva timp până am ajuns să văd despre ce era vorba. M-a întâmpinat un oraș ruinat, pe jumătate îngropat sub nisip. Clădirile, de o măreție colosală, păreau să fi fost palate sau fortărețe, cu ziduri din marmură întunecată, crăpate și erodate, acum acoperite de un strat gros de nisip. Turnuri înclinate și baze prăbușite ieșeau din pământ ca oasele unui gigant adormit. Aerul era uscat, cu un miros subtil de praf și metal ruginit. Statui uriașe punctau peisajul: una înfățișa un războinic cu o cască ornamentată și o sabie ruptă, cu o expresie de sfidare eternă, iar alta o femeie cu brațele ridicate, parcă chemând ploaia, cu nisipul adunat în pliurile robei sale.

Intrarea III: Intrarea în Templul Ascuns

Curiozitatea m-a îndrumat spre un templu semiîngropat, marcat de o arcadă gigantică cu rune șterse. În interior, aerul s-a răcit, purtând un iz de tămâie stătută și piatră umedă. Ciudat, având în vedere pustietatea. Cum era posibil ca mirousl de tămâie să fi rămas încă în aer. Pereții erau împodobiți cu basoreliefuri: războinici, zei cu capete de șarpe și procesiuni de figuri învăluite în mantii. Pentru că era destul de întuneric, mi-am proiectat o torță imaginară. În centrul templului, un altar circular, înconjurat de coloane sparte, găzduia un cristal opac, pulsând slab cu lumină violetă. Când m-am apropiat, am avut o stare ciudată, de deja vu și o voce interioară mi-a sugerat că m-aș afla în Nir Erdul, cetatea regilor antichității de dinaintea căderii Solarienilor. Am întins mâna spre o cupă de cupru, uitată pe soclul masiv. Ceva mă îndemna să o țin în mâini. Cuprinzând-o, am fost lovit de o viziune tulburătoare: un oraș vibrant cu sute de mii de locuitori, temple uriașe, bazaruri întinese, ziduri și parapeți. Apoi flăcări și nisipuri care îl înghit. O voce umplu atunci camera uriașă, venind de pretutindeni și de nicăieri. 

Cine ești acel ce îmi întrerupe liniștea? tună vocea, iar ecoul se izbi de pereții rotunzi ai încăperii creând un ecou reverberant.

Am dialogat cu el: 

Sunt Hierofantul Patmir al lojii Arcanului Indigo din Orysium. Vin cu pace în suflet și curiozitate. Sunt doar un călător pierdut, adăpostindu-mă între aceste ziduri mărețe. Cu cine am plăcerea de a vorbi? 

Răspunsul a venit ca o imagine – un rege cu coroană spartă, îngenuncheat. 

Eu sunt Kuranga, regele regilor tuturor tărâmurilor de sub ochii lui Shumashu, părintele Cerului. Sunt tatăl lui lui Urdal, cuceritorul Eremedeei păzitorul Nir Erdulului, cel de dinaintea Zeilor.

Cunosc legenda ta, mărite Kuranga și mă înclin. Ești tu cel ce a scris Stela în care îi povestești fiului tău Urdal,  legenda Solarienilor.

Atenția mi-a fost atrasă de un sunet, o pasăre ce trecut în zbor pe deasupra capului meu așezându-se pe o stelă uriață din piatră albă pe care erau semne ciudate, necunoscute. M-am apropiat uluit dar știind ce văd. Era însăși stela, cel mai vechi document cunoscut al Infra Terrei. Însă acesta era complet, ca și cum doar ieri a fost bătut în piatră.  
Fără să îmi dau seama cum, deodată ochii mei au început s descifreze ciudatele semne revelându-i povestea. Atent am notat propoziție cu propoziție în jurnal. 

Stela lui Kuranga

Inscripție pe veci dăltuită în piatră, sub lumina eternă a lui Shumashu, Mărețul Soare. Cuvintele Regelui Kuranga, Leul Nir Erdulului, biruitor al lumii și alesul razelor divine, sunt lăsate ca moștenire fiului său Urdal, prințul celor două râuri, păstrător al cheilor cetății și stăpân al poporului lui Shumash. Ascultați, voi, cei ce veți trăi în umbra acestor cuvinte!

O, Shumashu, Cel ce umpli cerurile cu lumină nestinsă,
Stăpân al zorilor și părintele întregii vieți,
Tu, care porți coroana de aur a cerului și învălui pământul cu razele tale!
Focul tău este scutul nostru, lumina ta este sabia noastră,
Din străfundurile timpului și până la marginea zării,
Tu, Domn al tronului solar, ne-ai fost călăuză.
Eu, Kuranga, cel uns sub privirea ta măreață,
Te chem să privești spre fiul meu, Urdal,
Cel ce va purta pe frunte pecetea luminii tale.
Fie ca razele tale să-i fie pavăză în zilele întunecate,
Și fie ca norii să fugă din calea lui, precum umbrele fug de răsărit.
O, Tu, Shumashu, Cel Neclintit, Soarele cel Sfânt,
Fie ca scutul tău să-i apere regatul și sabia ta să-i poarte războiul!
Ascultă, Urdal, această chemare:
Stăpânește Nir Erdulul cu tăria focului și blândețea luminii.
Tu ești stejarul ce crește sub razele lui Shumashu,
Tu ești sabia care străpunge întunericul.
Păzește moștenirea ce vine de la Cel Etern!
Urdal, fiu al meu, poartă-ți coroana cu mândrie,
Căci în venele tale curge lumina zeiască.
Când munții încă se înălțau din mări,
Când stelele erau tinere și vânturile nu aveau nume,
Shumashu a privit către pământ și a spus:
‘Așeza-voi un popor al luminii mele,
Un popor care va străjui între cer și pământ,
Un popor care să nu se plece în fața umbrelor.’
Din acea lumină am fost plămădiți,
Din acea rază ne-am înălțat,
Din suflul zeului Soare am primit viață.
Noi, regii Nir Erdulului, suntem copii ai focului.
Sângele nostru strălucește ca aurul curat,
Vocea noastră răsună precum tunetul peste munți.
Tu, Urdal, ești făclia ce va purta mai departe acest foc!
Privește, Urdal, zidurile ce înconjoară Nir Erdulul,
Piatra lor a fost spălată de sângele dușmanilor mei.
În zilele de demult, când imperiul nostru era tânăr,
Imperiul Targul, al întunecatului Nergul, 
S-a ridicat împotriva noastră.
Ei, au adus întunericul asupra pământului,
Și-au întins umbra lor peste câmpii și munți,
Înfruntând lumina lui Shumashu.
Războiul a durat zece veri,
Și pământul a fost îmbibat cu sângele dușmanilor noștri.
Corpile lor s-au îngrămădit ca munții,
Iar râurile au curs roșii, tulburi de viața vărsată.
Cerul s-a întunecat de fumul trupurilor arse,
Și vântul a purtat țipetele morților peste câmpii.
Am mers peste oceane de sânge,
Și sub picioarele noastre, pământul a gemut de durere.
Sabia noastră a tăiat ca fulgerul,
Iar săgețile noastre au acoperit cerul ca un nor de viespi.
Am zdrobit orașe întregi,
Și zidurile lor au căzut ca niște copaci arși de trăsnet.
Am aruncat pești în flăcări,
Și am transformat câmpiile lor fertile în pustii aride.
Nici un dușman nu a scăpat de mânia noastră,
Căci noi, poporul Soarelui, nu ne-am plecat în fața întunericului.
Am luptat cu tăria focului și cu blândețea luminii,
Până când ultimul stindard al Targulului a căzut.
Și Imperiul s-a năruit,
Umbra lor a fost risipită de razele lui Shumashu.
Victoria noastră a fost amară,
Căci mulți dintre ai noștri au căzut,
Și cerul a plâns și a ridicat lamentații eroilor...
Privește, Urdal, zidurile ce înconjoară Nir Erdul,
Piatra lor a fost spălată de sângele dușmanilor mei.
Privește râurile care străbat câmpiile noastre,
Apele lor poartă cântecele victoriei mele.
Am trecut peste munți albiți de vreme,
Am zdrobit cetăți ce păreau de neclintit,
Am deschis porți ascunse sub nisipuri mișcătoare,
Am cucerit pământuri despre care poeții doar îndrăznesc să cânte:
Ținutul Furtunilor Roșii, unde cerul sfâșie pământul cu foc,
Țara Munților Înstelați, unde zeii pășesc în vis,
Câmpiile Tăcerii, unde umbra Nergul s-a întins.
Dar nicio umbră nu poate opri lumina lui Shumashu!
Nicio sabie nu poate pătrunde tăria sa!
Poporul meu cântă acum sub acoperișul templului din Nir Erdul,
Iar mormintele dușmanilor mei sunt acoperite de nisipul uitării.
Ascultă, fiu al meu, povestea celor ce s-au ridicat împotriva luminii,
O poveste mai veche decât cetatea Nir Erdul,
O poveste despre fiii lui Shumashu,
Și despre căderea lor, care a zguduit temeliile pământului.
În zilele vechi, templele Or-urilor erau locuri de pace și cunoaștere.
Atunci când Mabgag Girpil a fost ridicat de însuși Shumashu.
Dar la Sarga, preoții lui Nergul au întunecat altarul,
Adorând umbrele în locul Soarelui.
Mânia lui Shumashu s-a aprins ca focul ceresc.
El și-a trimis cei cinci fii – Solarienii – să facă dreptate.
Dar lumina lor nu a fost binecuvântare, ci distrugere.
Când au coborât pe pământ, munții au ars,
Mările s-au învolburat, cerul s-a întunecat.
Și au semănat haos în fruntariul de dedesubt al pământului,
Până când regii și uriașii lumii s-au ridicat împotriva lor.
Dar nici oastea cea mai puternică, nici pieptul cel mai viteaz
Nu au putut răzbi împotriva flăcărilor lor.
Solarienii, mânați de mânie, s-au întors unul împotriva celuilalt,
Devenind din doi, câte unul,
Până când ultimul, Solarion, a rămas singur.
Solarion, Cel Mare, Prințul Focului Nestins,
A fost înfrânt de Arheii cei albi,
Veniți pe bărci înaripate, purtați de vânturile lui Shumashu.
Ei l-au înlănțuit pe Solarion în vârful templului din Or,
Acolo unde lumina și întunericul s-au întâlnit.
Dar puterea lui Solarion a rămas vie,
Fumurile negre ce s-au ridicat din pământ
Au schimbat lumea pentru totdeauna.
Oamenii, animalele și fiarele s-au contopit,
Noi creaturi au umblat pe pământ, născute din lumină și întuneric.
Timpul însuși a fost sfărâmat,
Până când Arheii au adus Clepsidrele cu nisip,
Care au împărțit din nou zilele și nopțile.
Nu în șapte și șapte, ci în nouă și nouă.
Pe ziguratele noastre au fost ridicate noi altare,
Ale marilor clepsidre,
Și sub privirea lui Shumashu,
Oamenii au învățat să trăiască din nou.
O, Urdal, fiul meu, moștenitorul Nir Erdulului,
Fie ca lumina lui Shumashu să te călăuzească,
Fie ca sabia ta să poarte flacăra zeului Soare.
Și să spintece toți vrăjmașii!
Lumea este fragilă, dar tu ești tăria ei.
Poporul nostru privește spre tine
Precum florile privesc spre lumină.
Păstrează înțelepciunea acestor cuvinte,
Căci ele sunt scutul tău în fața furtunilor ce vor veni.

Eu, Kuranga, Regele Regilor, alesul sacru al lui Shumashu,
Las această Stelă mărturie pe veci,
Ca numele Nir Erdulului și al lui Urdal, fiul meu,
Să dăinuie în veacurile fără sfârșit!”

Intrarea IV: Realizarea și Explorarea

După ce am citit Stela, am realizat că acest loc nu putea fi altceva decât faimosul oraș-stat Nir Erdul, îngropat de nisipuri după Căderea Solarienilor, așa cum povestea lui Urdal o confirma. Spiritul lui Kuranga mi-a dezvăluit locațiile Or-urilor mai mici, răspândite prin deșert, unde știința Marelui Or, Mabgag Girpil, este păstrată. Am continuat să explorez templul. Într-o cameră laterală, am găsit un bazin secat, cu pereți de mozaic albastru reprezentând stele și valuri, emanând un miros de sare stătută. Am atins un mozaic, iar o imagine a unui fluviu dispărut a apărut – poate râul Naal al vechii legende.

Într-o sală adiacentă, statui mai mici țineau obiecte – un sceptru, o carte, o cupă. Când am trecut pe lângă statuia cu cartea, un cor de șoapte a umplut aerul. 

Ce s-a întâmplat aici? am întrebat. O viziune de război s-a conturat: un cer plin de fum, o bătălie între Solarieni și o forță întunecată. 

Căderea, a șuierat statuia, iar cartea a pulsat ușor.

Ieșirea V: Reflecții și Planuri

Ieșind din templu, am simțit oboseala, dar și o profundă fascinație. Nir Erdul, cu clădirile sale uriașe, statuile gigantice și templul cu Stela lui Kuranga, este un tărâm plin de istorie și mister. Spiritul lui Urdal legat de moștenirea tatălui său, sugerează un pericol, dar și o cheie pentru înțelegerea trecutului. Voi raporta descoperirea la următoarea întâlnire din Refugium Mentis, propunând o expediție comună cu Arhivari și Vânători de Spirite pentru a explora Or-urile și Mabgag Girpil. Până atunci, voi reveni pentru a decoda runele de pe arcadă și a afla mai multe despre Căderea Solarienilor.