abominația
morgwroth
Există referințe împrăștiate, în manuscrise de autoritate îndoielnică, la o entitate numită Morgwroth — o prezență nelegată de formă sau loc, dar legată de însăși noțiunea de groază. Filozofii artelor oblice o numesc Abominația, deși niciunul nu s-a înțeles dacă este zeitate, contagiune sau o conștiință rătăcită în adâncurile visului.
Prima mențiune apare în Fragmenta Somniorum, un codex pe pergament atribuit pustnicului Aelmar din Irdan, care vorbește despre „o umbră care se hrănește cu chipul fricii, modelându-se după tremurul minții muritoare.” Chronicon Medianum a faimosului necromant Erdan din Fald, adaugă că Morgwroth este „o corupție născută din reziduurile viselor străvechi — o foame ce păstrează amintirea unor fapte abominabile.”
Morgwroth este, în fond, coșmarul întru totul. Se ivește în visele călătorilor onirici (Arcanul Indigo), în viziunile magicienilor şi ale visătorilor autentici pentru a-i confrunta cu cele mai teribile şi oribile temeri ale lor. Apariția sa nu este o manifestare accidentală, ci o reacție directă a contagiunii visului la teroare: acolo unde frica se coagulează, Abominația întinde un braț.
Nu are formă stabilă; nu păstrează o identitate constantă. Se coagulează din sugestii, adunând contururi oferite de mintea care visează. Uneori apare ca un câine uriaș, fără ochi, suflând un aer rece cu miros de carne; alteori ca un om fără chip; alteori ca o masă de guri şi tendoane; în toate instanţele, descrierea e efemeră, deoarece martorii fie pier, fie se trezesc degradaţi, incapabili să reproducă forma ce le-a smuls rațiunea.
Membri ordinului Arcanului Indigo presupuneau că Morgwroth reprezintă ultima fază a conștiinței — un reziduu de minte lăsat să putrezească în propria reflexie. Ei avertizau că, în timp, orice visător trebuie să-şi înfrunte Abominația — aceea care se ridică din oglindă pentru a căuta chipul visătorului.
Există o consecință simplă şi implacabilă: dacă Morgwroth îţi ucide visul, atunci eşti ucis şi în starea de veghe. Moartea din coșmar se prelungeşte în carne. Aceasta este regula nemiloasă a întâlnirii cu Abominația.
Rămâne cert doar atât: Creatura nu este văzută cu adevărat, ci cunoscută; nu este numită pe deplin, ci simţită — o undă de ne-rațiune în spatele vălului somnului. Se spune că, în anumite ore uitate, oglinda poate tresări; atunci, un licăr negru aşteaptă să se contureze din prima mișcare a fricii.