OPHRAMUS EGREGOR

Ophramus a prins viață în Roata 1547 PS, fiind un Egregor născut din voința și emoțiile colective ale Lojii Egregoriene a Magicianilor Pensionari — o ceată de moșnegi răsuflați și babe, având mințile îmbibate în decenii de vrăjitorii încâlcite, toate născocite de bagheta infamului Edhard Ophramus Goul — un suflet neliniștit aspirând la nemurire și avere, și un hobby atipic de a-și trimite adversarii la cele sfinte și nu într-un mod foarte sfânt...

După moartea lui bruscă la 87 de roți, ceata deșucheată de magicieni a tras concluzia că singura cale de a-l ține pe Ophramus în memoria colectivă era să modeleze un Egregor din gândurile și amintirile vieții lui trecute. Se zice că embrionul lui spiritual a țâșnit din întâlnirea provocată între un șobolan roșu de canal și imaginea unui Marchiz — după cum se visa bătrânul magician. Nimeni nu știe cum naiba a ajuns șobolanul ăla roșu în ritualul magic, dar rezultatul a pus virgulița sub „ș”. Egregorul a moștenit fața maestrului și câteva trăsături distincte, restul fiind rodul unei incantații de grup care a mers pe sârmă!

Egregorii, așa cum spun tradițiile oculte, apar când un grup canalizează un curent spiritual, adesea prin ritualuri sau credințe comune, creând o entitate care se hrănește cu devotamentul lor. Pentru Ophramus, nașterea asta s-a petrecut cu decenii în urmă, într-o ședință zgomotoasă a lojii, stropită cu farmece hohotitoare și un rachiu zdravăn de soc, bătrânii țesând intențiile lor haotice într-un spirit poznaș. Pe parcursul vieții lui lungi și întortocheate, un egregor ca Ophramus se hrănește cu energia creatorilor săi, devenind pe jumătate independent pe măsură ce absoarbe ciudățeniile și fanteziile lor, exceptând dățile când vreunul dintre boșorogi își mai aduce aminte să-i dea un ordin scrâșnit, gen „Ophramus, adu-mi ochelarii, aschimodie!!!” sau „Amestecă oala aia, haimana ce ești!”.

Cocoșat, bătrân, cu un rânjet de bufon sardonic, dornic de poznașii, Ophramus e o figură inconfundabilă, amestecând șosetele prin lojă, transformând ceștile de ceai în broaște râioase sau conducând o paradă de pisici în toiul nopții, prin Amarin. Însă libertatea lui e ca o umbră trecătoare; faptele lui sunt un dans sălbatic, liber doar de ordinele rare, oglindind strânsoarea slăbită a lojii. Egregorii trăiesc cât timp creatorii îi susțin, vitalitatea lor legată de focusul colectiv al grupului, dar Ophramus se topește pe măsură ce mințile boșorogilor se încurcă și numărul lor scade pe măsură ce bătrânii din Loja Egregoriană a Magicianilor Pensionari își dau obștescul sfârșit. 

La fiecare ultimă suflare a unui moșneag, forma lui Ophramus pâlpâie, poznele lui devenind disperate — varsă cerneală pe grimorii străvechi sau încurcă bastoanele — până când ultimul membru al lojii își dă ultima suflare, iar el se risipește într-un ecou melancolic, o fantomă de hohote pierdută în timp. Ca să amâne sfârșitul, lojă ar putea căuta sânge proaspăt sau un ritual de Timemagic, dar  mințile risipite fac ca șansa asta să fie subțire cât un fir de păr...

Ophramus întrupează spiritul jucăuș al lojii, un spiriduș haotic născut din magie străveche, trăind un timp împrumutat și confruntându-se cu un declin amuzant, dar emoționant, pe măsură ce inima capricioasă a lojii bate tot mai slab.

Link extern:  Egregore - Wikipedia