mdara

Privind peste Marea Htonică, regatul Philaron Valon se înalță ca un far al luminii și al demnității. Departe, în largul mării, insula Mdara (pronunțat Emdara), odinioară un mândru oraș-bastion ce a stat împotriva valurilor de corsari și pirați, zace acum într-o liniște bântuitoare.

Cândva condusă de legendarul Mare Maestru Lascari, cunoscut drept „Stăpânul Florii Albe”, cetatea rămâne un vestigiu al rezistenței, un simbol al speranței pierdute, rămasă doar în ecourile trecutului. Citadela semeață, împodobită cu o statuie vie a lui Lascari, poartă un vag miros de sare și fier — urme ale bătăliilor străvechi purtate sub stele.

Orașul nu a căzut, dar s-a cufundat într-o tăcere adâncă, de parcă ar aștepta ca povestea lui să fie reaprinsă.

Istoria Mdarei: Marele Maestru Lascari și Ordinul Cavalerilor Florii Albe

Mdara, Citadela Tăcută, a fost odinioară bastionul strălucitor al Sudului (Solas), un oraș ridicat pe stânci înalte, deasupra apelor vaste și furtunoase. Cetatea s-a înălțat ca un refugiu împotriva corsarilor prădători care bântuiau mările, jefuind rutele comerciale și lăsând în urmă ruine și durere. Când corsarii negri din Rapsakalion și din Arhipelagul Oaselor, conduși de temutul Beardworld cel Roșu, și-au început campaniile nemiloase, Mdara a rămas unul dintre ultimele bastioane de speranță pentru neamurile nobile și orașele libere ale coastelor.

În centrul apărării Mdarei stătea Marele Maestru Lascari, un nobil războinic a cărui înțelepciune și tărie au devenit legendare. El a condus Cavalerii Florii Albe, un ordin de cavaleri marinari jurați să apere cetatea și mările din jur. Cavalerii și-au luat numele de la floarea albă care le împodobea armura — simbol al purității, al grației și al jurământului neclintit de a păzi Mdara de întunericul ce amenința țărmurile sale.

Cavalerii Florii Albe nu erau cavaleri obișnuiți. Codul lor de onoare era scris atât în poezie, cât și în oțel — o făgăduință de a lupta cu eleganță, căutând nu doar victoria, ci și pacea. Fiecare cavaler depunea un jurământ sfânt, alcătuit din trei legăminte:

A apăra puritatea: să protejeze nevinovații, neputincioșii și visătorii, purtând floarea albă ca scut pentru cei ce nu pot ridica o sabie.
A căuta calea păcii: să lupte doar ca ultimă soluție, urmărind diplomația, înțelepciunea și liniștea înainte de vărsarea de sânge.
A sluji amintirea celor căzuți: Cavalerii credeau că spiritele celor ce au murit apărând Mdara veghează asupra lor. Fiecare luptă era purtată în cinstirea morților, pentru ca jertfa lor să nu fie uitată.

Ei aveau și datoria de a păstra Tomele Luminării și artefactele prețioase, în caz că Architerra din Sostros ar fi căzut în mâinile corăbiilor jefuitoare.

Sub conducerea lui Lascari, Cavalerii Florii Albe au devenit mai mult decât războinici — au fost gardienii unui ideal, o flacără de speranță într-o lume cufundată în frică și haos. Prin istețimea și dârzenia lor, Mdara a rezistat val după val de invazii.

Ce urmăreau cu adevărat Beardworld și Corsarii Negri?

Asediul Mdarei a fost punctul culminant al unei campanii lungi și sângeroase, purtate de Beardworld cel Roșu, regele corsarilor negri, care nu voia doar să jefuiască țărmurile Philaronului Valon — cel mai bogat dintre Valonii Infra Terre — ci să le și stăpânească. Ținta lui adevărată, însă, ascunsă în legende șoptite, era armura însuflețită a Marelui Maestru Lascari, despre care se spunea că oferă nemurirea celui ce o poartă.

Orașul Mdara mai respinsese multe atacuri, dar puterea flotei lui Beardworld, venită din Arhipelagul Oaselor, a fost fără asemănare. Nu era doar o invazie — ci o încercare disperată de a revendica o forță străveche.

Ultima Rezistență a lui Lascari

În timpul asediului, Marele Maestru Lascari nu mai era tânărul cavaler de odinioară. Trupul îi era slăbit de ani și războaie, dar spiritul îi rămăsese tăios ca sabia din tinerețe. El știa că Mdara nu putea rezista veșnic în fața furiei lui Beardworld. Zidurile se surpau, iar dușmanii păreau nesfârșiți.

Dar fuga nu era în firea lui Lascari. Jurase să apere Mdara până la ultima suflare — și nu avea de gând să-și calce jurământul. Când totul părea pierdut, a luat o hotărâre ce avea să schimbe soarta cetății pentru totdeauna.

Ritualul Destinului

Adânc, în Sanctuarul Petalelor, inima Ordinului, Lascari și-a adunat cavalerii de nădejde. Le-a dezvăluit o putere ascunsă, moștenită din vechime: un ritual sacru prin care sufletul unui războinic putea fi legat de armura sa, pentru a continua lupta chiar și după moarte. Armura devenea vasul etern al spiritului, un protector al regatului dincolo de hotarele vieții.

Pe măsură ce rostea jurămintele antice, trupul lui Lascari s-a veștejit, iar esența lui s-a contopit cu armura care îl apărase o viață întreagă. Cavalerii au privit, copleșiți și îngroziți, cum trupul maestrului se prefăcea în pulbere, iar în locul lui rămânea doar armura vie — mișcându-se cu o putere de dincolo de moarte.

De atunci, spiritul lui Lascari a rămas legat de armură, vegheând asupra orașului.

Bătălia din Port

Când forțele lui Beardworld au pătruns prin zidurile Mdarei, haosul a cuprins străzile. Corsarii, nenumărați și sălbatici, au pustiit orașul. Dar în port, acolo unde regele prădătorilor debarca însoțit de garda sa, i-a întâmpinat o priveliște înfricoșătoare: Cavalerii Florii Albe, conduși de armura însuflețită a lui Lascari.

Deși goală, armura se mișca cu o hotărâre vie, iar vederea ei a semănat groaza în rândul invadatorilor. Lascari însuși părea să conducă lupta, strălucind în lumina lunii ca o sabie de argint. Loviturile sale erau precise, implacabile, născute dintr-un suflet care nu mai cunoștea frica.

În cele din urmă, Beardworld a înfruntat armura în luptă dreaptă. Loviturile sale erau puternice, dar disperate; armura, însă, a respins fiecare atac cu o grație rece. Într-un ultim gest de măreție, lama sfântă a cavalerilor, purtată de spiritul lui Lascari, a străpuns apărarea regelui corsarilor, punând capăt vieții sale într-o clipă de tăcere.

Urmările

Moartea lui Beardworld a însemnat sfârșitul asalturilor corsarilor negri. Rămași fără conducător, au fugit în dezordine, iar Mdara a fost salvată. Totuși, prețul a fost cumplit: zidurile sfărâmate, mii de morți și o tăcere grea peste ruine.

Armura lui Lascari a fost așezată în Sanctuarul Petalelor, ca relicvă vie, păzind orașul în continuare. Spiritul maestrului a rămas, călăuzind generațiile viitoare de cavaleri.

Legendele despre armura nemuritoare s-au răspândit în toată lumea. Mulți au încercat s-o revendice, dar niciunul nu a putut să se contopească cu ea precum Lascari. Doar cei vrednici, cei care împărtășeau devotamentul său față de Mdara, puteau spera s-o trezească din tăcerea ei.

Se spune că, și astăzi, armura veghează tăcută asupra Mdarei, așteptând clipa când va fi din nou chemată să apere cetatea din umbra trecutului.

Iar în nopțile fără lună, când vântul suflă printre străzile pustii, oamenii jură că aud pașii cavalerilor Florii Albe și clinchetul spadelor lor. Se mai spune că Florile Albe care răsar prin colțurile uitate ale cetății sunt semnul prezenței lor — o amintire a celor ce au luptat cu grație și onoare.

Deși lumea s-a schimbat, memoria lui Lascari și a cavalerilor săi nu s-a stins. În inimile celor care cunosc istoria Mdarei, ei rămân un simbol al speranței — o șoaptă trecută din generație în generație:

Mdara nu va cădea niciodată.