imaginalul
   âlam mithâl  

Imaginalul: între sensibil și spiritual — eseu despre mundus imaginalis

Introducere: redefinirea imaginației

În discursul european modern, „imaginația” este de regulă discutată ca facultate psihologică asociată cu fantezia, cu creația artistică sau cu proiectarea subiectivă. Aceasta imagine, însă, este o reducție relativ recentă în istoria ideilor.

În lucrarea sa, Henry Corbin propune o abordare fundamental diferită, inspirată din filosofia și misticismul islamic persan: imaginalul nu este nivelul inferior al fanteziei, ci o ordine de realitate intermediară cu o ontologie proprie. Corbin introduce și dezvoltă termenul latin mundus imaginalis (literally „lumea imaginală”) pentru a desemna acest plan de existență distinct de lumea materială și de cea pur abstractă a inteligenței.


Rădăcini în tradiția islamică

Conceptul nu este o inovație a lui Corbin, ci o traducere filosofică a unor idei deja dezvoltate în tradiția islamică.

În filozofia iluminată (hikmat al-ishrāq) reprezentată de Suhrawardi, lumea este stratificată în mod ierarhic: lumile materială, a sufletelor, a inteligențelor și una intermediară, numită ʿālam al-mithāl sau „lumea similitudinilor”. În acest cadru, ʿālam al-mithāl funcționa ca o punte ontologică între realitatea sensibilă și cea spirituală, populată de forme subtile care posedă o existență proprie, fără a fi materială.

Termenii conexi folosiți în literatura islamică pentru această regiune — malakūt, barzakh, hurqalya — au toate conotații care indică un spațiu „intermediar” al formelor imaginale sau subtile, accesibil experienței spirituale și vizionare. Corbin a ales expresia mundus imaginalis pentru a evita conotațiile viciate ale termenului „imaginar” din tradiția occidentală, care sugerează irealitate sau frivolitate. În contrast, imaginal indică un mod de a fi real, dar accesibil prin facultatea imaginativă activă, nu prin simpla percepție senzorială sau rațiune abstractă.


Lumea imaginilor

Cu aproximativ o jumătate de secol înaintea lui Ibn ʿArabi (d. 1240), Suhrawardi introduce o „lume a imaginilor” independentă – ceea ce Henry Corbin a numit mundus imaginalis, un al patrulea nivel ontologic (respins ulterior de Mulla Sadra; preferă traducerea „lumea imaginilor” (sau „lumea imaginabilă”) în locul expresiei lui Corbin „lumea imaginală”, pentru a reda conceptul lui Suhrawardi de ʿalam al-mithal.

Această a patra lume se află alături de cele trei lumi:

(i) lumea inteligibilului sau a luminilor dominante (qahira),

(ii) lumea spirituală – adică sufletul asociat cu un trup, fie el uman sau ceresc – sau a luminilor administratoare (mudabbira),

(iii) lumea materială sau a „barierelor” (barzakhiyan) (PI, §246).

Această „lume independentă a formelor imateriale” (ashbah murajjada) sau a imaginilor (suwar) funcționează ca un „istm” sau un „tărâm intermediar” al „imaginilor suspendate, întunecate și luminate” (suwar muʿallaqa). Ea se situează undeva între lumea fizică a întunericului și lumea „Stăpânilor speciilor” (arbab al-anwaʿ), adică lumea Formelor platonice ale „Luminilor pure” (luminile orizontale).

Această a patra „lume a imaginilor” este locul în care există noi entități – „formele suspendate” (muthul muʿallaqa) – și pe care sufletele o percep, după moarte, prin imaginație. Suhrawardi dezvoltă, de fapt, sugestia lui Avicenna potrivit căreia imaginația are o funcție eshatologică importantă, pentru a explica destinul sufletelor în Viața de Apoi.

Prin introducerea acestei „lumi a imaginilor”, Suhrawardi urmărea să dea seama de entități care posedă o existență proprie (unele chiar înainte de a intra în existență în această lume). „Lumea imaginilor” conține „forme suspendate” care nu sunt încorporate în materie, fiind concepută ca un plan al „fantomelor, al formelor din oglinzi, al viselor și al lumilor minunate dincolo de a noastră”, pe care lumina le poate aduce la existență. „Lumea imaginilor” furnizează materialul pentru viziunile mistice și pentru miraculos.

Este locul unde „cei care au atins o beatitudine intermediară și asceții […] pot evada”, un spațiu în care „pot și aduc imagini la existență”, unde formele și imaginile eshatologice vor fi actualizate pentru sufletele celor decedați, astfel încât acestea să își continue desăvârșirea, unde „toate promisiunile profețiilor își găsesc realitatea prin ea”, precum și locul unde se regăsesc elemente care nu se încadrează comod în schema aristotelică a formelor în materie.

Lumea „imaginilor suspendate” este distinctă de Formele lui Platon (muthul Aflatun), care „sunt luminoase, în timp ce unele dintre formele suspendate sunt întunecate, iar altele luminate”. „Lumea imaginilor” este locul în care se află imaginile și formele suspendate percepute de puterea imaginativă a sufletului.

Suhrawardi notează: „Oricine vede acel nivel cunoaște cu certitudine existența unei lumi diferite de cea a barierelor (barazikh; adică a corpurilor). În ea se află imagini subsistente prin ele însele [lit.: suspendate] (muthul muʿallaqa)”, deși aceste forme suspendate „nu sunt nici într-un loc, nici într-un suport”.

Mai important, „lumea imaginilor” și formele suspendate la Suhrawardi îndeplinesc o funcție eshatologică inovatoare: ele asigură faptul că sufletele imperfecte pot experimenta postum durerile și plăcerile retribuției divine, conferind un statut „obiectiv” acestor experiențe „reale”.

Suhrawardi nu a sistematizat pe deplin conceptual această „lume a imaginilor” și „formele suspendate”. Din acest motiv, din secolul al XIII-lea până în secolul al XXI-lea, numeroși comentatori au aprofundat această problematică.

​Suhrawardi (Stanford Encyclopedia of Philosophy)


Mundus imaginalis: un al treilea mod de realitate

Pentru Corbin, mundus imaginalis reprezintă un terț mod de realitate, situat între:

  • realitatea materială percepută prin simțuri (ʿālam al-mulk),
  • și lumea abstractă a inteligențelor pure (ʿālam al-jabarūt).

Această lume imaginală nu este nici fizică, nici pur intelectuală. Nu este „fantasmă” în sensul obișnuit, ci un spațiu în care imaginile au existență și consistență proprii. Corbin citează textele sufite care descriu entități și lumi vizionate de profeți și mistici, într-un mod care este perceput, nu inventat, și care exercită influență asupra psihicului uman.

O analogie frecvent folosită în sursele islamice pentru această lume este cea a imaginilor din oglinzi sau a vaporilor care nu sunt nici apă, nici aer, dar au o prezență distinctă și perceptibilă.


Imaginația activă: organul de percepție al imaginalului

Un punct central al filosofiei lui Corbin este delimitarea între două sensuri ale imaginației:

  • fantasia — imaginația „pasivă”, de producere de reprezentări subiective,
  • imaginatio vera — imaginația activă sau creatoare, care percepe imagini ce provin din mundus imaginalis.

Pentru Corbin, această imaginatio vera nu este un procedeu psihologic de reinventare, ci o facultate cognitivă prin care sufletul „vede” realități subtile. În tradițiile mistice islamice, imaginile vizionate de profeți sau mistici — îngeri, lumi subtile, simboluri revelate — fac parte din realitatea imaginală și nu sunt simple proiecții mentale.

Această idee este esențială: lumea imaginală nu este reducibilă la conținutul viselor personale sau la producții ale psihicului individual. Corbin susține că simbolurile reale din această lume au o autonomie și o consistență proprie care este percepută de conștiințe deschise la realitatea imaginală.


Implicații filosofice și culturale

Corbin vede în mundus imaginalis o structură necesară pentru o filosofie holistică a realității. El consideră că gândirea modernă, prin separarea strictă între materie și intelect (o moștenire a dualismului cartesiano-modern), pierde o ordine fundamentală a existenței. Fără recunoașterea unei lumi imaginale, percepția umană rămâne fragmentată, lipsită de punți între visceral și spiritual.

Această concepție nu este strict mistică sau teologică, ci oferă o „ontologie a imaginii” în care simbolurile nu sunt semne arbitrare, ci entități reale ce mediază între realitatea materială și cea spirituală. În lumea imaginală, arhitecturi, viziuni, entități și simboluri nu sunt doar „simboluri” abstracte, ci pot fi întâlnite, explorate și integrate.


Universul imaginal și experiența umană

Din această perspectivă, visul, revelațiile mistice, inspirația artistică sau intuițiile profunde sunt toate manifestări ale întâlnirii conștiinței umane cu lumea imaginală. Crearea artistică devine astfel nu un act de „invenție”, ci de descoperire a formelor care deja există în mundus imaginalis și se exteriorizează prin talentul vizionar al artistului sau al vizionarului.

Această reinterpretare devine o punte între tradițiile mistice orientale și gândirea occidentală contemporană, vindecând raportul alienat dintre individ și realitate. În loc să fie redusă la reducționismul rațional sau la estetica modernă a fanteziei, imaginația este recunoscută ca un organ de cunoaștere, un mod de percepție care accesează un nivel profund și autonom al realului.


Concluzie

Conceptul de mundus imaginalis introdus de Henry Corbin nu este o metaforă literară sau o figurină filosofică. El propune o teorie ontologică a imaginii ca realitate mediată între planul material și cel spiritual, un spațiu în care simbolurile nu sunt simple semne, ci entități reale ce pot fi percepute prin imaginația activă.

Această noțiune, inspirată de tradiția filosofică și mistică islamică medievală, nu doar redă imaginației o viziune filosofică profundă, ci oferă și o hartă conceptuală pentru înțelegerea viselor, intuitelor artistice și experiențelor religioase ca întâlniri cu o realitate subtile, dar ontologic consistentă.


                                                                                                 

contribuții proprii
la tărâmul imaginal
(âlam mithâl)



Resurse