Drumul cafelei

          Aklilu, regele încoronat al regiunii Yïrgach’äffe de Gedeo, ședea impunător și arogant pe un tron bogat sculptat din fildeș, încastrat cu multiple pietre colorate ce sclipeau în razele răsăritului. Cu fața pictată în fine modele albe peste tenul negru, întoarsă spre est, Aklilu se lăsa mângiat de primele semne ale căldurii ce va fi toropitoare la amiază. Un strat de abur fin învăluia misterios platoul nu prea înalt, un deal plat și întins, a Văii Ceții.

          Pelerinii sosiți de la Kaffa și Harrar erau așezați pe covoare împletite din iarbă uscată, etalându-și hainele bogate și turbanele colorate. Mult mai în spate, cămilele-hamali rumegau nepăsătoare iar cele albe, pentru dăruire, stăteau răbdătoare în picioare, sub umbra subțire a câteva copăcei. Gebre, sclavii din Galla, cu pielea de culoarea abanosului, despachetau darurile și ofrandele aduse, depunându-le cu grijă în fața măritului rege.

          Femeile poporului Welatya din fostul regat cu același nume, înveștmântate în shamma lungi, din bumbac alb peste care purtau kemis și netalla cu borduri largi, brodate cu modele multicolore, stăteau ghemuite în grupuri mici în jurul a câte unui bolovan mare. Zdrobeau, cu o piatră cât să le încapă în palmă, grăunțe maronii-negricioase, bine uscate, până ce obțineau o grămăjoară de pulbere pe care o amestacau cu grăsime de animal, formând apoi, în palme, mici ghemotoace ce străluceau de unsoare, înșiruindu-le pe frunze lunguiețe de mango.

          Bărbații tribului Hamar le luaua și le ofereau, cu plecăciuni adânci, măritului rege. În timp ce acesta degusta, fete foarte tinere cântau, cu glasurile lor subțiri, melodii monotone în limba lor antică, ge'ez dar și cântecele mai vesele în amharică, derivată din graiul regatului Aksumite, care regat, ziceau legendele, existase chiar de la începutul formării Pământului, când domnise împăratul-zeu Haile Selassie, Puterea Trinității, după credința lor în cele trei divinități, Jember Ts’eḥāyi Soarele, Ch’erek’a Luna și Wiha Apa.

          Ceremoniile continuară până la amiază, când, din cauza căldurii, regele Aklilu ceru să fie dus în colibă, la răcoare, ferit de arșiță și de roiurile de insecte zumzăitoare. Cămilele fuseră mutate și ele la un adăpost sub coroanele bogate ale unor copaci din jurul satului regal.

          Doar trei femei tinere rămaseră în arșiță, adunând grijulii, cu câte un smoc de frunzulițe, pudra neagră rezultată după fărâmițarea boabelor. O puneau într-un săculeț, atente să nu scape nimic pe lângă. Culeseră de pe jos cele câteva boabe împrăștiate. După ce făcură curat și așezară pietrele de zdrobit pe bolovanii cei mari, ieșiră din sat, spre vest și se pierdură în păduricea rară de pe platoul ce înconjura regiunea.

*

                - Benoît, îl strigă Claudine prin microfonul din costumul etanș.

                Se afla într-unul din laboratorele complexului spațial Oberth, adâncită într-o muncă de rutină care o copleșea și o exaspera în aceeași măsură.

                - Ce-i? auzi bombăneala colegului ei.

                - Poți veni până aici? Am ceva să-ți arăt.

                Răspunsul veni după mai mult de zece minute.

                - Așa spui mereu. E alarmă falsă. Vin doar dacă ai făcut o descoperire.

                - Da chiar am făcut o descoperire, se entuziasmă femeia. Cred că am găsit un compus fenolic în celula fructului ...

                - Lasă, așa ai zis și ieri și alaltăieri și de trei săptămâni, de două ori pe zi, mă bați la cap cu descoperirea ta care este nulă!

          La auzul vocii severe și enervate a bărbatului aflat în partea cealaltă a bazei, Claudine se încruntă însă îi dădu dreptate în sinea ei. Ratase de multe ori, de când fusese transferată de pe Espa pe Pontus, un rezultat măcar decent, dacă nu îmbucurător. Ceea ce o dispera și o făcea să-și piardă încrederea în aptitudinele ei de om de știință și cercetător în domeniul biochimiei plantelor pentru uz uman. Se adaptase cu greu la viața de pe habitat, unde, într-un mic laborator, ce-i drept bine echipat, era nevoită să muncească purtând un costum greu, gros, cu cască, de parcă ar fi fost afară, în spațiu.

          Se dădu un pas în spate făcând un gest ca și cum s-ar fi șters pe frunte. Mănușa atinse vizorul căștii scoțând un sunet sec. Sau cel puțin așa i se păru ei, în liniștea absolută din încăpere. Benoît Bertand, genetician agricol, fusese, în tinerețile lor de savanți începători, coleg cu ea pe planeta numită odată Gaia, unde lucraseră împreună la proiectul de prezervare a semințelor și germenilor organismelor vegetale. Se întâlniseră apoi pe acest complex spațial și soarta o repartiză în aceeași echipă cu el. Inițial se bucurase apoi, după un timp foarte scurt, realiză că Benoît devenise un om ursuz, cu aere de mare erudit în domneiul botanicii aplicate.

              - Nu am găsit nici un marker de calitate, murmură ca pentru ea. Am analizat tot ce am putut despre proteine, carbohidrați, acizi organici, lipide, compuși fenolici, alcaloizi ... toate reacțiile chimice și rolul lor în fiziologia și metabolismului celulei ... aromă, descompunere, extracție ... am aplicat chiar și rezonanța magnetică nucleară pentru intensificarea semnalului proporțional cu concentrația compușilor organici, cantitatea moleculelor de zahăr, aminoacizi, acizi organici ...

          Am greșit ceva? ... Undeva ... dar ce anume?! se întrebă în gând.

                - Ai făcut analiza izolării compușilor volatili? auzi brusc vocea lui Benoît, parcă răspunzându-i întrebărilor ei nerostite.

                - Hmm ... da, desigur. Analiza biochimică și imagistică.

                - Și?

                - Calitatea bobului este bună însă fără aromă semnificativă.

                - Bobul verde sau l-ai prăjit? veni următoare întrebare, după un timp.

                - Nu l-am păjit.

                - De aceea aroma este neutră.

          Claudine strânse din buze.

                - Urma să fac și acest test. Asta înseamnă că se activează recombinarea moleculară. Prăjirea în sine formează o serie de reacții complexe și diferite.

                - Fă-o. Vezi ce iese.

                - Poate afecta calitatea, bombăni Claudine.

                - Prăjește un eșantion de zece boabe. Măsoară intensitatea și gradul proprietăților senzoriale.

                - Pentru asta am nevoie de alt fel de echipament! strigă ea, aproape furioasă. Am aici de toate, numai exact ceea ce îmi ceri tu nu!  

                - Ce-i vei arăta lui Leeve Furioani?

                - Cui?

                - Directorului științific.

                - Îi arăt rezultatele de până acum, am progresat ...

                - Claudine, fă cum ți-am spus. O să fie bine.

                - De unde știi?

          O tăcere lungă se lăsă apăsătoare. Claudine se reapucă de muncă, concentrându-se asupra tăierii sub microscop laser a unei mici boabe verzi, privind pe ecran formațiunea striațiunilor ce păstrau compoziția chimică și parcă simțea o undă de părere de rău că va trebui să fiarbă, să prăjească, să descompună cât un bob, distrugându-i astfel proprietățile, alterându-i substanța.

                - Clod, se auzi interpelată.

                - Da, Beno.

                - Hai să-ți spun o scurtă poveste.

                - N-am timp.

                - Ascultă aici.

                - N-am timp.

            Eu oricum îți spun, trebuie doar să asculți. Acu' șase milenii, omenirea, așa cum era cunoscută odată, locuia pe o planetă micuță, undeva printr-o galaxie spiralată, pe care arhivele străvechi o numesc Drumul lui Tra-hi-an.

                - N-am timp acum, Beno!

                - Tu lucrează, eu povestesc. Am timp, sunt în pauză.

          Claudine își ridică privirea de pe ecran și se lăsă pe spătarul scaunului, oftând.

                - Așa.

                - Planeta strămoșilor noștri a fost una frumoasă, cu aer, apă, păduri, fructe și flori. Și animale. Știi istoria, coliziunea cu un fragment de asteroid. Astfel s-a distrus o mare parte a globului. Coloniile de  pe două planete, una numită  Marte și cealaltă numită Norii lui Venus, erau deja funcționale, chiar dacă într-o oarecare formă rudimentară pentru noi, cei de azi, așa că oamenii de acolo au călătorit mai departe. Știi legenda celor douăsprezece nave, pe care patriarhii din conducere le-au denumit cele doisprezece triburi migratoare. Fiecare convoi a plecat spre o altă destinație, ducând câte un exemplar și mostre din toate datele prevelate pe de fosta noastră planetă Terra. Din toate domeniile. Un imens dicționar de morfologie a materiei organice și anorganice.

                - Spune mai repede, am treabă! îl întrerupse Claudine.

          Urmă un interval destul de lung de pauză.

                - Îți trimit o proiecție, răspunse Benoît cu glas hârșâit, după un timp. Te vei edifica mai bine. Să te uiți, neapărat. Vei știi ce să faci!

          Claudine nu găsi nici o replică drept răspuns. Își reluă experimentul cu bobul tăiat în jumătate. Se adânci și îi ieși imediat din minte cele povestite de fostul ei coleg.

*

          Amhara, Zufan și Hirut se pregăteau să deschidă prăvălia. Stația de reședință, formată dintr-un șir inelar dispus în formă de cercuri concentrice spiralate, la confluența traseurilor comerciale și militare, aflată între îndepărtatul Braț Carena și Echerul a galaxiei, era aglomerată, poate mai mult ca de obicei. Sosiseră în același timp patru nave mari din diferite sisteme solare și după filtrul vamal, un puhoi de călători umplu coridoarele de tranzit, răspândindu-se în toate magazinele și spațiile de ospătare ale portului. Navetele mici, navele transportoare, trenurile-rachetă de legătură spre sateliții planetelor din jur încă nu se puseseră în mișcare. Mulți veniseră cu viză de lucru, alții doar în trecere, așteptând îmbarcarea spre alte destinații.

          Cele trei fete, înalte și zvelte, cu pielea de abanos, ieșind în evidență prin excentricitatea lor, a modelelor albe pictate pe obraji și frunte, a părului împletit cu fire lucioase și a veștmintelor lungi, shamma brodate multicolor, care le dădeau un aer extravagant și bizar, erau gata să-și primească consumatorii. Reclama plutea deasupra și în fața localului numit Gedeo Epia, ademenind, nu numai vizual, ci mai ales oflactiv, doritorii, în mai multe idiomuri: Licoarea noastră este neagră ca și noi, ușor acidă, cu efect stimulator, aromă bogată.

          În scurt timp toate coridoarele și pasajele se aglomerară. Cunoscătorii dar și curioșii se îmbulziră în fața tejghelei lungi, extensibilă pe măsură ce îngrămădeala creștea, primind, în schimbul a câțiva birr, moneda stației, o cupă cu lichidul fierbinte și amar, numită kaffa, după numele antic al regiunii Habash, citită Abyssinia, de pe fosta planetă Terra, provenite din fructele unei plante deosebite, care, preparate într-un anume fel, se puteau consuma sub formă de băutură stimulantă, producând dependență și cerere pe toate planetele, sateliții și stații spațiale din universul cunsocut.

          Pe peretele înalt din spate celor trei fete, se derula o proiecție publicitară de virtualizare simulată, desfășurând pentru privitori imagini uluitoare ale unui peisaj necunoscut. Un podiș scund, parcă plutind pe un strat de ceață, un platou cu vegetație măruntă levitând deasupra unei imense întinderi deșertice, ce se contopea, undeva departe, cu un cer limpede și albastru, emanând căldură și toropeală.

          Imaginea următoare arătă un bărbat împodobit cu multe șiraguri de pietre colorate, șezând pe un jilț ciudat, așteptând să fie servit cu o băutura neagră din care se ridicau aburi. Mirosul îmbietor, degajat și indus subtil printre consumatori, stimulând și invitându-i să mai cumpere o porție, întregea scena cu sunete ciudat muzicale, produse de câțiva tineri care băteau cu degetele și palmele, într-un ritm antrenat, în tobe mici și rotunde, ridicând nivelul de adrenalină și de excitare a consumatorilor.

          În continuare, proiecția se focusă pe un grup de femei, asemănătoare celor trei tinere care serveau, șezând pe jos în jurul unui bolvan, zdrobind cu câte o piatră grăunțe negre din fața lor, până obțineau un praf fin pe care o amestecau cu o subsanță unsuroasă, formând mărunte sfere pe care le puneau pe limbă și senzația de plăcere se împrăștie sub formă de emanație gustativă la receptarea stimulilor printre toți cei prezenți în fața prăvăliei și în coridorul de legătură.

          O altă imagine relevă câțiva bărbați, purtând haine complet albe, plecând cu coșuri mari dintre câteva colibe ridicate într-un loc deșertic. La poalele platoului nu prea întins, în plină căldură resimțită și de cei din jur, apucau cu degetele și desfăceau de pe ramurile unor arbori pitici, părând uscați, boabe de nuanțe roșii și purpurii. Întorși în sat, le curățeau de tegumentul membranos, le spălau, le uscau la soare și apoi le puneau pe o vatră încinsă, unde se prăjeau până ce deveneau închise la culoare, sfârâind și eliberând un miros plăcut, tare și dulceag. Proiecția arătă zdrobirea boabelor și amestecarea lor cu o substanță unsuroasă, în sunetul bătăilor în tobe, cum formau între degete și rulau între palme mici sfere, apoi le puneau pe limbă și lăsau să se topească, apoi înghițeau și efectul de învigorare și entuziasm se vedea imediat.

          Astfel percepeau și băutorii de kaffa ai localului Gedeo Epia. După o cupă se simțeau mult mai revigorați de oboseala călătoriei lungi, cu toate că aroma era indusă sintetic.

*

          Claudine pufni apoi izbucni în râs. Urmărise aceeași proiecție publicitară ca și consumatorii stației de reședință, cea primită de la colegul Benoît. Îi plăcuseră imaginile, culorile, senzațiile vizuale, auditive, olfactive, senzoriale, distincte și puternice, ce-i trezeau emoții deosebite, de parcă s-ar fi aflat acolo, în satul cel mic de colibe, alături de bărbații care culegeau fructele și femeile ce pregăteau materia primă.

          Rămase puțin timp până la sosirea directorului științific Leeve Furioani. Cu toate că fusese îngrijorată că nu va reuși să-și termine cercetarea cu rezultat pozitiv, sfatul lui Benoît și vizionarea filmulețului  îi deschiseră o altă viziune. Puse într-un cuptor zece boabe la temperatură neutră să se prăjească, apoi le măcină. Studie noile analize și notă toate datele biochimice. Într-adevăr, prăjirea crescuse în mod semnificativ prezența compușilor volatili, rezultând aromă și savoare mult îmbogățită, conferind pudrei negre, pe care o numise și ea kaffa, ca în proiecția primit de la colegul ei, o influență înaltă a calității.

                - Clod!

                - Beno!

                - Datele?

                - Alcaloid de tip compus organic. Stimulent natural. Denumire exeprimentală kaffena. O proporție variabilă între 0.8 și 1.4 de substanță bazică azotată de orginie vegetală. În cantitate și concentrație mare depășește limitele toleranței, devine toxică. De utilizat între 8 și 15 unități de greutate standard pentru o porție. Pulbere solubilă la fiert la temperatura standard de 98 de grade.

          Puse o unitate stabilită de praf negru într-un vas, peste care turnă o cantitate mică de apă și lăsă la fiert câteva minute. Lichidul începu să se ridice și să formeze bule pe marginea, în timp ce fierbea la parametri stabiliți. Miroul era îmbietor de ademenitor, cu toate că purta cască. Măsură temperatura și densitatea noului produs, înregistrând cu scrupulozitate toate informațiile chimice, compoziția, structura, proprietărțile, transformările regrupării atomilor, combinațiile între substanțe și rezultatul final.

          Brațul robotic extrase din lichidul fierbinte câteva picături și Claudine nu se putu abține să nu guste, după ce mirosul puternic o îmbie la a experimenta în mod direct, ceea ce nu mai făcuse niciodată. Mor sau nu, trebuie să știu ce gust are! își zise. Deschise fanta căștii și printr-un tub subțire trase o unitate sferică, desprinsă din masa lichidului negru. O picură și o ținu pe limbă, simțind la început o mică senzație de arsură, apoi înghiți. Închise ochii și un surâs larg i se întipări pe față. După câteva momente de plăcere supremă, închise casca și notă toate datele descoperirii ei.

                Experiment reușit.
                Aromă delicată.
                Compus slab acid.
                Savoare fină. 
                Miros persistent.
                Calitate superioară.
                Băubilă.
                Gustoasă.
                Minunată!

          Revăzu în minte reclama celor trei fete de pe stație: ușor acidă, cu efect stimulator, aromă bogată. Cum de știau oamenii aceia, cu șase milenii în trecutul omenirii, despre acest produs atât de fin și de bun? Cum de s-a pierdut știința de a-l prepara? Fetele, cele cu prăvălia, sunt oare urmașele primilor descoperitori ai acestei băuturi?

                - Cum ai spus că ai denumit alcaloidul? o deranjă brusc vocea colegului Benoît.

                - Kaffena, răspunse prompt.

                - Cum? Ha-fe-na?

                - Kaffena!

                - Cafea? Aaa, Cafea!

Scriptor: Anamaria Borlan