Voi pentru ce vă treziți dimineața? Au existat momente în viața mea și nu puține, în care răspunsul acestei întrebări nu exista, momente de întunecare și dezolare în care nu mai speram absolut nimic. Aceste momente care devin din ce în ce mai frecvente în complexa lume în care trăim. Apoi a urmat un punct terminus, dincolo de care am ajuns la finalul acelui drum. Mai jos nu se putea. Ajunsesem pe fundul oceanului. Acolo nu este nici bine nici rău, nici iad nici înțelepciune. Este doar ca și suprafața unei planete neospitaliere străbătută de viscole cosmice. Acolo există un ritm fluctuant al unor zgomote metalice indescriptibile și atât. Unii poate l-ar putea vedea pe Dumnezeu în acea goliciune. Alții ar putea vorbi despre stări de profundă depresie. Eu am numit asta: fundul oceanului și atât. Dar este uluitor ce se poate întâmpla atunci dacă ești destul de atent. E ca și cum ai căzut din Soare fără parașută și te-ai zdrobit de podeaua universului. După un timp de stat cu fața în supa primordială simți nevoia să te întorci cu fața spre cerul din care ai căzut. Și atunci, fără să te fi așteptat și lipsit de vlagă vezi doar o lumină nesfârșită care te orbește și te ține în brațe. Am numit acea lumină voința de viață, un termen folosit prima oara de Schopenhauer, preluată și redefinită de Nietzsche prin voința de putere (la rândul meu aveam să o redefinesc în cartea Reîntoarcerea lui Abraxas*). Și este adevărat că atunci când ești cel mai jos pe pământ, ai cel mai mare cer deasupra ta. Și nu, lumina nu m-a preschimbat ca pe fariseii din deșert despre care citiți în snoavele din Biblie, iar Dumnezeu nu mi-a apărut în murul de foc oferindu-mi un nou scop al vertrebrării spirituale. Privind doar acea lumină nesfârșită am început să îi percep vibrația. La fel ca întunericul, lumina posedă o undă vibrațională, dar de frecvență înaltă. Ea face ca florile să își miște tulpinile după ea și arborii să crească. Ea determină retina să perceapă formele și culorile și să vindece boli. Lumina Soarelui generează mișcare și ne preschimbă viețile în fiecare zi. O folosim din ce în ce mai mult înțelegând că ea este o sursă nesfârșită de energie, o baterie gigantică care ne alimentează planeta. Lumina este acel cordon ombilical fără a cărui hrană, civilizația noastră ar pieri într-o singură noapte. Dacă v-ați putea concentra imaginația pentru a vă reprezenta un pământ fără Soare, atunci ați înțelege pe loc locul și rolul vostru în univers.

   Mie mi-au luat ani să ajung să înțeleg această constantă simplă: energia naște energie, energia funcționează în mișcare, energia este fluctuație electromagnetică, energia dă sens lumii. Și nu în ultimul rând și cel mai important: noi oamenii suntem ființe născute din energie al căror destin este împlinirea acestui enorm *Scop Solar. Pozitivitatea este modul nostru cel mai firesc de raportare la univers. Suntem ființe născute dintr-o suită de raporturi energetice calitative ivite din acea râvnă primară, o spectaculoasă voință de viață, comună tuturor speciilor. Nașterea unui singur individ este concluzia unui fenomenal parcurs al voinței specie căreia îi aparține. Omul este o concluzie fericită odată cu prima răsuflare și până la ultima. Am ajuns să iubesc pozitivitatea pe măsură ce am observant cum ea ne-a transformat civilizația. Suntem rasa cu cel mai mare potential din universul cunoscut. Văd exemple în fiecare zi. Oamenii excepționali al căror exemplu, pasiune și filozofie au preschimbat destinul speciei noastre curioase. Oameni făcând acte de curaj nebunesc, genialitate, inovație, excelență, omenie și talent. Parcursul și curiozitatea mi-au îngăduit să aflu aceste povești și să înțeleg ceva din ele. De la depozițiile deținuților lagărelor de concentrare care în timp ce alții își pierduseră speranța, continuau să își plănuiască fiecare zi și viitorul, la eroii din cele două războaie mondiale ale căror fapte de curaj și sacrificiu întrec puterea de înțelegere a unui om contemporan, la genialitatea unui Einstein sau Oppenheimer – a cărui infamie a creat o bombă nucleară în loc să își pună știința în scopul dezvoltării umanității, de la gimnaști și sportivi precum Nadia Comăneci, David Popovici sau Jesse Owens care au demonstrat unei planete întregi că omul poate face lucruri uluitoare, până la supraomul Freddie Mercury a cărui stamină putea ține 70 000 de mii de suflete cu răsuflarea tăiată în podul palmei sale atunci când înălța spre cer imnul ,,Is this the world we created?”, de la artiști precum Picasso, Anselm Kiefer, Constantin Brâncuși sau Nichita Stănescu, până la tinerii de 12 ani care revoluționează știința și medicina, demonstrăm că suntem creații ale unei energii ce se manifestă pe sine printr-o amplă și permanentă pozitivitate. Exemplele pe care le-aș enumera ar putea umple zeci sau sute de pagini însă ele nu fac în sine scopul acestui articol. Nu există un secret al vieții și nici al succesului. Însă succesul specie noastre rezidă în însăși îndărădnicia de a evolua în pofida oricăror vicisitudini și de a o face grațios. Această grație pe care o întâlnești în balet, zâmbetul unui om care a învins sau gratitudinea pe care o oferă un animal salvatorului său. Cel mai adesea o întâlnim în ochii copiilor, cei care sunt cu adevărat împărații lumii și care au înțeles pe deplin aceasta pozitivitate nemărginită pe care suntem datori să o lăsăm să ne inunde viețile și sufletele până când, într-o dimineață de vară, trezindu-ne liberi și liniștiți, dorim să o împărtășim cu lumea întreagă punând gânduri pe hârtie.

   Ca și absolvent de Psihologie am observant natura umană fiind curios să aflu cum funcționează și ce aspiră. Însă, în raportul meu cu privire la acest aspect, nu se află din păcate o concluzie favorabilă binelui general. Societățile contemporane au devenit corupte, frivole și lipsite de spiritualitate, în măsura în care giganticul aparat al societății de consum a uniformizat nevoia de progres. Și este cu atât mai îngrijorător cum filozofia consumeristă vehiculează sloganuri progresiste în masura în care injectează umanitatea cu produse și activități menite să adoarmă spiritul, să îmbolnăvească trupul, să preschimbe un curios într-un satisfăcut, un revoltat într-un exclus și un geniu într-un servitor al scopurilor politice. În prezent pozitivitatea este servită pe tăvi de argint sub chipul unor fericiri futile, industrializate. Studiile din ultimii ani reflectă exact această abundență a globalizării stării false de fericire în raport invers cu problematica depresiei acute. Asistăm la un spectacol ieftin de marionete, în care, în mod clandestin ni se inoculează că fericirea este un antidot al plictiselii - dictatorul infam al societății. El trebuie executat imediat ce este surprins și înlocuit cu un monstruleț pufos de bezea pe care îl putem îmbrățișa mimând paradisul prenatal. Maximizarea plăcerii în detrimental durerii determină lipsa de asumare. Astfel se nasc generațiile non asumative care proliferează panica ca unic mod de raportare la provocările reale ale vieții. O panică nejustificată, indusă de aceeași societate de consum ce pregătește consumatori blajini pentru progresul economiei globalizate. Iluzia fericirii abundă mereu în ecranele cu led și nu într-un joc, carte citită sau escalada unui munte. Pozitivitatea noii generații concordă cu idealurile pe care le preamărește: fuga de realitate și responsabilitate socială, dorința de îmbogățire subită și lidership impus celorlalți, fantasmatica aspirație la celebritate. Subjugarea spirituală este confirmată de lipsa idealurilor veritabile și cred că ar trebui să ne aplecăm cu foarte mare îngrijorare asupra noilor pedagogii.

   Cred că pozitivitatea este o știință meticuloasă ce ar trebui să fie prezentă pe tot parcursul școlarizării. Filme inspiraționale, cărți cu teme pozitive și constructive, cursuri de autocunoaștere și inițiativă socială, cursuri practice, debateuri cu profesioniști și oameni realizați personal și profesional, excursii tematice, programe specializate de educare a tinerilor în scopul pozitivității și dezvoltării societății, disciplinarizarea prin exemple și explicarea consecințelor iresponsabilității și nonasumarii. Societatea românească mai ales are o nevoie acută de exemple. Majoritatea celor foarte tineri au dezvoltat un spirit gregar și autosuficient insuflat de lipsa de implicare și atitudine a corpului profesoral și al programelor aiuristice și halucinante propuse de prea puțin dotații noștri specialiști dar și al fluctuației delirante a celor din respectivele ministere, care nu au timp decât să își lase mapa pe birou până să fie înlocuiți de o altă minte progresită, incapabilă și infatuată. Generția incompetentă și inutilă de astăzi care fuge spre occident este rezultatul unui amplu process de degradare a identității naționale. Copiii aceștia sunt un produs al unui cocktail de factori în care au fost amestecate nesiguranța, neștiința, lipsa totala de viziune asupra viitorului, incapacitatea de acumulare a celor din funcții și nu în ultimul rând ignorața fața de informațiile noi ce vin de la alte popoare și sisteme de învățământ. Este cunoscut faptul că cei mai proști dintre noi sunt și cei mai mândri, iar România pune o valoare exorbitantă pe această mândrie îngâmfată care ne face mereu să fim cei mai buni din cabina noastră de duș.

   Însă mai cred și în puterea exemplului. Orice pedagogie este neajutorată în fața acestei puteri. Exemplele sunt împrejurul nostru și trebuie doar să deschidem ochii. Decizia mea de a fi pozitiv a venit ca un ultimatum al propriei vieți care își întâlnise nemesisul. Însă pozitivitatea nu trebuie să fie un ultimatum ci o cale spre tine însuți, în marele pelerinaj al procesului de individuație. Recomand cu căldură să parcurgeți paginile scrise de C. G. Jung pe tema individuației și vă urez o zi cel puțin la fel de pozitivă ca și a mea.

Al dumneavoastră scriptor,

R von K