Rebeca își înfige
degetele de la picioare
în vârful scoicilor rupte
se leagănă odată cu valurile
așteaptă să se bucure de prima vară
ea știe că durerea
e precum o scoică ruptă
ea știe că durerea
construiește în noi
un spațiu confortabil
de aceea
își înfige degetele
de la picioare
în vârful scoicilor rupte
în curând va uita
că a îmbătrânit ca un copil
Poeticus – Nicoleta Munteanu