Fiordul tăcerii. Satul Runerak. 

Mult după ce majoritatea sătenilor adormiseră pe lavițele îmblănite de lângă pereți, heraldul Viðoar aruncă un butuc în vatra centrală a casei lungi și întunecoase, ale cărei bârne străvechi contrastau cu umbrele pâlpâitoare ale flăcărilor. Iernile în Runerak erau lungi, cu nopți ce păreau nesfârșite, dar hala Trauburului Mundson cel sur, era mereu o oază de povești și căldură pentru tribul său. Privindu-și stăpânul adormit pe tronul sculptat, Viðoar avu o tresărire în piept amintindu-și de vremurile eroice ale tinereții lor când vânaseră împreună cerbi cu coarne de aur și navigaseră pe mări fără nume. Pe atunci viața nu se trăia în preajma focurilor ci afară, în mijlocul elementelor și al pericolelor. Trezit din reverie heraldul prinse privirile câtorva copii și tineri ce îl înconjurau ale căror fețe curioase erau înmuiate în strălucirea luciferică a flăcărilor.

​

Viðoar își ajustă mantia din blană de lup și își drese glasul, vocea lui țesându-se prin noaptea tăcută precum străvechile povești ce era pe cale să le istorisească, iar bârnele trosniră sub povara viscolului ce se dezlânțuia în beznă, acoperind tot fiordul cu o pojghiță de gheață și frici.

​

Odată, cu mult timp în urmă, intonă bătrânul herald fără grabă, înainte ca temelia  satelor noastre să fi fost pusă, a fost Țesătura, o forță la fel de veche ca timpul, un râu infinit de lumină și energie ce curge prin toate, legând tot ceea ce există într-o tapiserie prea vastă pentru ca o singură minte să o poată vedea sau înțelege. Bragii străvechi au descoperit Țesătura când erau doar rătăcitori în lume, auzindu-i strigătul în copaci, stele și pulsul propriului lor sânge.  Acolo locuiește Noorna, marea țesătoare. În tapiseria ei, ea țese toate destinele acestui pământ. Ea cunoaște totul.

​

Făcu o pauză, lăsând cuvintele să se așeze în tăcere. 

​

Magia nu vine din interiorul nostru. Ea provine din Țesătură. Noi, care îndrăznim să navigăm pe acest râu străvechi, suntem doar canalele sale, potirele sale. Și când cineva devine înțelept în căile Țesăturii, îi cunoaște și pericolele. Un pas greșit și s-ar putea să nu te mai afli în această lume, ci într-un loc din care puțini se întorc, un loc dincolo de cețurile din argint...

​

Copiii se mișcară neliniștiți, cu ochii mari cercetând tatuajele de pe chipul  bătrânului ce întruchipau spirale, rune și dragoni. Ca și cum ar fi privit într-o altă lume, Viðoar contină. 

​

Acelui loc i se spune Tărmul Nodurilor. Nu o țară a morții sau a odihnei, ci o lume a misterelor nespuse, a lucrurilor neformate și a căilor pierdute. Imaginați-vă un pământ vast țesut din fire de lână, fiecare fiind o vrajă, o amintire, o șoaptă, un regret... Pentru aceia dintre noi care lucrează cu magia, există întotdeauna riscul de a ne pierde în firele țesăturii, răsuciți și încurcați de propriii pași greșiți.

​

Aplecându-se, Viðoar își scăzut vocea. Când o vrajă merge prost sau când un brag ajunge prea departe în Țesătură, s-ar putea să se trezească absorbit de acest tărâm. Tărâmul nodurilor nu este nici bun, nici crud; pur și simplu este. Îi ține pe toți nefericiții, nici morți, nici vii, ca și cum i-ar păstra într-un vis. Este ca o vâltoare din care vâslașul, oricât s-ar opinti cu valurile, nu poate ieși până când ceva, sau cineva, vine să îl elibereze.

​

Ascultând fermecați, copiii se cufundară într-o tăcere stranie, tremurând nu de frig, ci de un fior dintr-o altă lume.

​

Și ce fac aceste suflete în Tărâmul Nodurilor?  întreabă un copil blond cu ochii mari, albaștri ca marea primăvara.

​

Viðoar se uită gânditor la copil ca și cum următoarele cuvinte ar fi putut sădi o sămânță definitivă în sufletele captive ale ascultătorilor săi. Apoi zâmbi, cu o licărire de uimire și tristețe în ochi. 

​

Ele așteaptă și privesc, învățând căile magiei în cea mai pură formă, uneori chiar șoptind secrete acelora dintre noi care ascultă cu atenție. Și uneori, când stelele se aliniază, se întorc, purtând cu ele înțelepciune și putere dincolo de înțelegerea noastră a muritorilor. Dar până când vine acea zi, ei sunt ținuți strâns în Țesătură, visând în Tărâmul Nodurilor.

​

Tărâmul nodurilor este casa zeilor? întrebă un alt copil al cărui glas tremura de emoție.

​

Ah, micuțule, murmură el, cu vocea liniștită, Tărâmul Nodurilor, este pragul casei zeilor, acolo unde beteala țesăturii se împletește atât de strâns încât granița dintre lumi este mai subțire decât firele piticilor. Acolo coboară Marii Zei Albi să-și adape hergheliile de cai înaripați în iazurile de purpură. S-ar putea să auziți și pașii lui Vésonir, Zeului Pădurii, șoptind secretele rădăcinilor evurilor, sau pe Thorwald ferocele zeu al războiului, îmbrăcat în fier din cap până-n picioare. Deasupra, marele Aestyr, Zeul Cerului, cel cu privirea pătrunzătoare, iar dedesubt, însăși Waruna, Mama Pământului, ce leagănă totul în îmbrățișarea ei blândă.

​

Heraldul se aplecă mai aproape, vocea lui coborând într-o șoaptă șuierătoare. 

​

Dar poate, în cele mai rare nopți, Athonir însuși, părintele cerului și al lumilor, tatăl nostru sacru, coborî încălecat pe calul său de aur aprins!

​

Focul scânteie deodată puternic, iar copiiilor li se luminară fețele, ca și cum o magie puternică se manifestase în mijlocul lor. Unii zâmbiră privind heraldul cu brățări de argint.

​

Lăsând cuvintele să își sape făgașuri, Viðoar rămase tăcut, privind intens în centrul flăcărilor, acolo de unde putea auzii nechezatul lui, Firefar calul lui Athonir coborând să pască în Tărâmul nodurilor.

​

........................................................................................................

​

Glosar

​

Brag - Vraci, vrăjitor.

Hală (engl. longhouse) - Casă a unui Traubur.

Herald – Un bard / skald al căilor străvechi și al cântecelor eroice.

Runerak - satul unde se petrece acțiunea poveștii, aflat în peninsula tăcerii la oceanul Taranic.

Taran - Infra Terra folosește un sistem de orientare geografică compus din 6 puncte cardinale, numit Hexedrină, Taranul corespunzând nordului.

Traubur - căpetenie a unui trib din Taran. Corespondent al unui Jarl.